Guvernul SUA, donaţie pentru Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău ~ InfoPrut

Polițiștii și carabinierii de la Centrul Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii din Chișinău au primit mai multe tipuri de echipamente din partea Guvernului SUA.  Donația, în valoare de peste 73.000 de dolari face parte din Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.

Guvernul SUA a donat mai multe tipuri de echipamente individuale şi de grup, printre care măşti de protecţie împotriva loviturilor din timpul antrenamentelor, genunchiere, cotiere, veste anti-înjunghiere, detectoare de metale, bastoane pentru dirijarea traficului rutier, centuri tactice şi manechine pentru antrenamente de salvare.

„Ne bucură faptul că datorită proiectelor comune, avem deja rezultate bune, iar aceste mijloace speciale vor ridica nivelul calității pregătirii profesionale a subofițerilor, care vin la pregătirea inițială în cadrul CIPAL. Mulțumim pentru toată susținerea Ambasadei SUA și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și ne dorim continuitatea proiectului”, a spus în cadrul evenimentului Secretarul general al MAI, Ianuș Erhan.

Echipamentele vor fi utilizate pentru pregătirea fizică şi tactică a peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne care participă la cursuri de pregătire.

„Eu lucrez în Republica Moldova de trei ani şi pot să vă spun că Centrul Integrat de Pregătire a fost întotdeauna una dintre priorităţile noastre. Se încadrează perfect în strategia de dezvoltare a Poliţiei. Strategie care acoperă perioada 2016-2020. Sunt sigur că noua generaţie a Poliţiei va dispune de toate capacităţile şi abilităţile în activitatea lor cotidiană de a proteja comunităţile unde îşi onorează serviciul”, a declarat directorul în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Timothy Buckley.

În acest an, centrul CIPAL trebuie să asigure pregătirea a peste 600 de subofiţeri. Conform legii, fiecare angajat al Ministerului de Interne este obligat să facă o instruire specializată, o dată la trei ani. Centrul a fost creat  în anul 2018 şi a fuzionat recent cu Academia de Poliţie. În anul 2019, a beneficiat de 59.000 de dolari din partea PNUD şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru procesul de instruire.

Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Republicii Moldova au o colaborare îndelungată cu Guvernul Statelor Unite și PNUD, timp în care au fost realizate mai multe activități menite să consolideze capacitățile instituționale și profesionale.

Proiectul „ Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii în Moldova ” este implementat de PNUD cu sprijinul financiar al Guvernului SUA.

Preluat: https://infoprut.ro/65906-guvernul-sua-donatie-pentru-ministerul-afacerilor-interne-de-la-chisinau.html

Lasă un răspuns