Expert: Supraviețuirea școlilor românești din regiunea transnistreană, meritul părinților și profesorilor

În regiunea transnistreană a Republicii Moldova există școli românești datorită profesorilor și părinților care și-au trimis copiii la aceste instituții de învățământ în ciuda oricărui risc. Declarații în acest sens au fost făcute de Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX.

Potrivit expertului, nu este meritul Republicii Moldova, ca stat, că acum în regiunea transnistreană funcționează opt școli românești.

Faptul că noi avem în stânga Nistrului opt instituții de învățământ care sunt subordonate Chișinăului nu este meritul autorităților noastre. În 30 de ani, la anumite perioade, când erau diferite guvernări, aveam impresia că unii funcționari, unii miniștri ar fi fost mult mai fericiți dacă aceste școli dispăreau. Nu este meritul nostru, ca stat, că avem acolo până acum aceste opt școli cu predare în limba română. Este meritul administrațiilor, care au dorit, care au insistat, care au știut ce vor, dar și al părinților care i-au susținut pe acești dascăli. Este un exemplu de curaj! Este un exemplu care, cel puțin, ne face să sperăm că orice societate atunci când alunecă spre dictatură oricum va renaște și va lupta. Oricum vor apărea oameni care vor transmite un mesaj, o altfel de opinie, o altfel de gândire și această gândire va fi preluată de alții”, a explicat Ion Manole în cadrul unui podcast realizat de jurnaliștii de la portalul Zona de Securitate.

Amintim că timp de trei decenii, cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova se confruntă cu numeroase presiuni și intimidări din partea regimului separatist de la Tiraspol. Printre aceste dificultăți se numără: îngrădirea libertății de circulație, lipsa propriilor sedii, dar și supravegherea evenimentelor solemne de către „miliția transnistreană”.

Preluat: https://infoprut.ro/91642-expert-supravietuirea-scolilor-romanesti-din-regiunea-transnistreana-meritul-parintilor-si-profesorilor.html

Lasă un răspuns