Klaus Iohannis a numit un nou consilier prezidențial pe probleme constituționale. Anișoara Ancu a mai ocupat această funcție

Președintele Klaus Iohannis a numit un nou consilier prezidențial la Departamentul Constituțional Legislativ, după plecarea Mihaelei Ciochină, desemnată de șeful statului judecător la Curtea Constituțională. Anișoara Ancu a mai ocupat funcția de consilier prezidențial la Departamentul Constituțional, între 2008 și 2021.

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de eliberare din funcția de consilier prezidențial a Mihaelei Ciochină și de numire în aceeași funcție a Anișoarei Ancu, până acum membru în Consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Pe 9 mai, Mihaela Ciochină, consilier prezidențial la Departamentul Constituțional Legislativ, a fost numită judecător la Curtea Constituțională prin decret prezidențial. 

Anișoara Ancu, 49 de ani, este licențiată în științe juridice, specializarea drept, a Universității din București. Totodată, a absolvit și cursuri masterale de „Drept notarial și proceduri” la Facultatea de Drept și Sociologie din cadrul Universității Transilvania din Brașov și cursuri postuniversitare de specializare, în drept privat, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, respectiv în pregătire psiho-pedagogică la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania din Brașov, potrivit prezentării de pe site-ul Președinției.

În perioada ianuarie 2004 – iunie 2005 Anișoara Ancu a fost avocat stagiar, iar din iulie 2005 și până în mai 2008 avocat definitiv în Baroul Brașov.

De asemenea, în perioada octombrie 2004 – mai 2008, a desfășurat activitate didactică, în funcția de preparator universitar, respectiv de asistent universitar în cadrul Catedrei de Drept privat a Facultății de Drept din Universitatea Transilvania din Brașov.

Începând cu luna mai a anului 2008 și până în luna iunie 2021, a ocupat funcția de consilier în cadrul Departamentului Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale, asigurând consiliere de specialitate „în vederea îndeplinirii de către Președintele României a prerogativelor constituționale și legale”.

 » sursa: www.digi24.ro