Ziua Eroilor: Fotografii inedite cu un lagăr NKVD în care au murit sute de prizonieri români, publicate de ambasadorul României la Moscova

Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, a publicat astăzi, lista prizonierilor de război români decedați în lagărul NKVD nr. 99 de la Spassk, Karaganda, Republica Kazahstan în perioada 1941-1950, dar și o serie de fotografii inedite care ilustrează acest lagărul în anii 40-50, ruinele acestuia și locul unde sunt înhumați peste 5000 de prizonieri de război străini, între care și români.

Am sentimentul unei noi misiuni îndeplinite pentru că astăzi, de Înălţare-Ziua Eroilor României 2020, la 75 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, aduc o veste nesperată altor 800 de familii de români despre destinul şi locul de înhumare a taţilor, bunicilor, străbunicilor şi rudelor acestora – foşti prizonieri români de război, care nu s-au mai întors niciodată acasă din lagărele din Kazahstan şi URSS. Sunt convins că regăsirea va fi o veritabilă sărbătoare în aceste familii”, a punctat Vasile Soare.

Sursa a punctat că identitatea celor 800 de prizonieri români de război din listă a fost identificată în anii 2002-2003 în arhivele din orașului Karaganda în timpul primului său mandat de ambasador al României în Kazahstan.

Vasile Soare a precizat că numele și prenumele, prenumele tatălui, anul nașterii prizonierilor români sunt relativ corect redactate, însă la denumirile localităţilor/judeţelor natale din România de la acea vreme s-au strecurat multe greșeli, deoarece sovieticii au scris în registrele lagărelor în limba rusă. „Acum urmașii prizonierilor români au sarcina de a-şi identifica bunicii şi străbunicii în această listă!”, a îndemnat ambasadorul României la Moscova.

Amintim că în 2003, ambasadorul Vasile Soare a reușit să realizeze primul monument românesc din spațiul fostului URSS dedicat prizonierilor români morți în lagărele sovietice, care a fost amplasat în cimitirul prizonierilor străini de peste drum de fostul lagăr NKVD nr. 99 de la Spassk, Karaganda, Republica Kazahstan.

Preluat: https://infoprut.ro/62738-ziua-eroilor-fotografii-inedite-cu-un-lagar-nkvd-in-care-au-murit-sute-de-prizonieri-romani-publicate-de-ambasadorul-romaniei-la-moscova.html

Lasă un răspuns