Despre afaceri oneroase și resurse ignorate


Un prieten cu ochi de business îmi vorbea, nu demult, despre cele cîteva mii de proiecte neterminate aflate în proprietatea statului roman și răsfirate pe tot teritoriul țării noastre. Spitale, fabrici, poduri, drumuri și căi ferate, hale și structuri etc.

După socoteala sa, ar fi aproape 30-40.000 de asemenea proiecte neterminate și care, în mare parte, ar putea fi vîndute. Un alt prieten, om cu un uriaș spirit practic și gînduri de român patriot, între cei care străbat Romania în lung și în lat, care pipăie Bărăganul ca pe o blană vegetală de preț, aparținnd tuturor, îmi dă telefon să mă avertizeze în legătură cu cheltuielile nemernice ale guvernului și ale primăriilor, cu tot felul de achiziții trăznite, cu amenajări de spitale de rezervă (zise ”de sprijin”) pentru combaterea pandemiei Covid 19. Echipamente luate la grămadă, materiale sanitare, aparate și modernizări de spitale care nu fac decît să mărească numărul celor neterminate și nefolosite, în vreme ce peste o sută de unități militare zac în paragină.

De ce nu ne îndreptăm atenția asupra numărului enorm de unități militare abandonate după reformarea Armatei române, proces început în 1997 și destul de avansat după atîția atîția ani de la aderarea României la NATO? Aproape că nu există oraș important în țara noastră în care să nu se existe unități militare dezafectate, trecute la primării sau intrate în conservare sau pur și simplu abandonate. Unele sunt clădiri istorice, aflate în patrimoniul architectural al Romaniei, altele doar construcții din anii 50-60 cînd comunismul își încorda mușchii pentru a înfrunta dușmanii capitaliști. După unele date, MApN ar fi dezafectat din 1997 și pînă azi peste 142 de unități militare. Întreținerea lor este discutabilă, dar abandonarea lor este mai riscantă. Pot fi devalizate în fiecare zi. De-a lungul anilor, multe dintre acestea au fost transferate autorităților locale împreună cu obligațiile de întreținere și administrare. Un exemplu este imobilul 641, Piața Libertăţii no 5-7, fostă Comenduire a Garnizoanei Timişoara, clădire monument istoric din secolul XVIII.

Aflată în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, clădirea a fost trecută, în 2019, de la MAĂN la Ministerul Culturii și Identității Naționale în vederea înființării Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989.

Cazul Comenduirii Garnizoanei Timișoara, pe cale de a deveni muzeu, este unul fericit. Marea nenorocire cuprinde celelalte foste unități militare aflate în cătarea imobiliarilor, în procesele de restituire sau într-un abandon păgubos.

-„Este deja o discutie filosofica purtata între Ministerul Apărării si cel al Finanțelor. Noi le spunem că avem buget mic și să ne lase sa ni-l mai rotunjim prin vânzarea acestor imobile, însa ei ne flutură legile care arată că banii care ar rezulta în urma unor astfel de tranzacții nu aparțin militarilor, ci trebuie să se întoarcă la bugetul de stat”, a declarat sub anonimat, un oficial din cadrul MApN, citat de un ziarist.

La un moment dat, au existat tentative de a folosi immobile din unitățile militare pentru decongestionarea penitenciarelor.N-a mers nici varianta aceasta!

”Este o soluţie falsă că mâine putem muta deţinuţii acolo, necesită investiţii care, în mod normal, conform calculelor specialiştilor din sistemul penitenciar, ar dura circa 3 sau 4 ani pentru a reuşi să le ducem la standardul minim de cazare a deţinuţilor”, a argumentat la un moment dat directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Este greu de spus cîte dintre cazărmile părasite de armată au ajuns într-un stadiu avansat de dgradare și cîte sunt descrise astfel pentru a putea fi mai ușor adjudecate de imobiliari. Din 1997 și pînă astăzi terenurile și clădirile unităților militare restructurate au fost vînate pentru proiecte imobiliare. Din păcate, politicienii români, indiferent de orientare și mandat au vizat aceste valori numai pentru preluări, restituiri și închirieri. Puțini știu că pe vremea ministrului Gabriel Oprea a fost redactat ”Regulamentul proprietății imobiliare în Ministerul Apărării”. Acesta datează din 12.09.2008.

Ca toate operațiunile să fie acoperite de hîrtii, în decembrie, același an, generalul imobiliar ajuns ministru avea să semneze și Ordinul nr. M.109 din 15 decembrie 2011 pentru aprobarea Normelor privind închirierea unor imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi în proprietatea publică a statului.

De la aceste acte emise de MApN a început complicația. Unii au închiriat pe termen lung și nu pot fi îndepărtați foarte ușor. Alții au obținut o poziție prioritară și așteptă să își exercite și opţiunea de cumpărare. Mulți le folosesc fără să le pese de starea în care se află.

Bugetul sărac și nevoia de spații publice pentru cultură, sănătate, educație şi viață comunitară readuc în atenție aceste spații și terenuri vînate de imobiliari. Acapararea acestor valori înseamnă doar continuarea procesului de jecmănire a bunurilor publice. Devalizarea începută în 1990 ar continua nestingherită sub alte umbrele pretins democratice și fals patriotice, în vreme ce statul ar continua să cheltuie sume enorme pentru alte proiecte neterminate.

Poate Romania declanșa o campanie de valorificare în interes public a acestor valori imobiliare?

Nu ne rămîne decît să încercăm să strîngem în Cotidianul date despre unitățile militare dezafectate, despre starea lor și despre potențialul social, economic și cultural al acestora. Poate ne vom găsi aliați pentru transformarea lor, nu în afaceri veroase, ci în bunuri publice necesare ca aerul.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/despre-afaceri-oneroase-si-resurse-ignorate/

Lasă un răspuns