La un moment dat, prin Orăștie, prin zona pietonală, mă trezesc luat de braț de un domn. Avea părul alb, burta mare și o gușă roșie umflată sub un obraz care plesnea de sănătate: Mă, îți mai aduci aminte de mine? Ia spune cine sunt eu?
Chestia asta cu „ia spune cine sunt eu” mă enervează peste măsură pentru că mă supune unui test de memorie vizuală la care adesea nu mai fac față.
-Sunt colonelul B. Am fost colegi de clasă pînă am mers la liceu. Bată-te să te bată, cum de nu mă mai recunoști?
Ce să recunosc eu din umflatul acela care trăznea de suficiență și de o vizibilă gîfîială în gîndire?
În două minute, mi-a spus și restul vieții sale.
-M-am pensionat la 50 de ani și îmi plimb nepoțica. Tu ce zici de chestia asta cu pensiile? Ni le măresc sau nu?
Adevărul este că suntem o țară care arată ca lovită de boala pensiilor. De la cîntatul cocoșilor pînă noaptea tîrziu, la sforăitul politicienilor și al moderatorilor nu se vorbește decît despre pensii. Cu cît cresc pensiile, cu cît scade puterea de cumpărare, de unde ia statul bani, ce se alege de pensiile speciale etc. Dacă treceți noaptea pe lîngă studiourile România TV o să auziți un ecou prelung, ca un urlet de stafii jurnalistice rostogolind amenințător cuvintele „pensii, pensii, pensiuțe și pensioae!”. Pensii la Ciutacu, pensii la alimentara, pensii la șmecherul de Nils Șmecher, cel care a fost 24 de ore director la o mare firmă de stat din Ministerul Transporturilor pentru a semna un transfer cu cîntec, pensii la disperata de Simona Gheorghe, pensii la baie, pensii ca la spitalul de nebuni, pensii la gunoi și la pușcărie. Boala pensiilor a trecut și la Antena 3 și nu-i exclus să se întindă prin CNN și în Statele Unite ale Americii. Pensiile aprind cîte o luminiță la doamnele pensionate, adormite în fotolii. Trag cortina dezamăgirii peste subiectele grave din spatele pensiilor speciale, acoperă situația fondurilor din ce în ce mai sărace, adună pensionarii în fața micului ecran și sporesc numărul punctelor de audiență. Pensiile sunt noua religie mincinoasă a țării noastre. Nimeni nu este în stare să deschidă o discuție despre felurile în care populația ar putea produce mai mulți bani. Și nici despre felul nedrept în care statul își conservă puterea prin plățile uriașe făcute slujbașilor săi devotați. Subiectul pensiilor învăluie în speranță sărăcia bunicilor și îi ascunde într-un val de ceață pe marii profitori ai sistemului, generali de servicii secrete, procurori, judecători, milițieni și multe alte categorii care, în fapt, reprezintă statul și articulațiile sale de metal ruginit. Discuțiile nesfîrșite despre pensii creează amăgirea că într-o bună zi oamenilor sărmani li se va face dreptate, iar profitorii puterii vor fi ușurați la pungă. Iese cîte o hahaleră ca Rareș Bogdan și, ca să ia fața amărîților și să-i încurce pe mălăeții din PSD, strigă „pensii majorate cu 16%” deși statul nu mai are bani nici pentru jumătate din promisiuni. Iar hahalera de Rareș Bogdan nu vrea să dea nici 10% din banii cheltuiți de el pe vacanțe, petreceri și călătorii. Dimpotrivă, se strofoacă să strîngă mai mult și să urce o treaptă mai sus.
Subiectul pensiilor trădează mediocritatea și lașitatea presei, incapacitatea ei de a depăși o frecție de subiect. Pun patru microfoane pe o masă, iau o caricatură de jurnalist, invită trei reprezentanți de partide și de la o asociație și dă-i, de dimineața pînă seara, în cîteva ture și în reluare pe acest subiect care năclăiește gîndirea și care nu are nici o ieșire pentru cei necăjiți. Statul român este captiv la mediocri și la nehaliți, iar subiectul pensiilor nu-i decît un spectacol de operetă pentru a acoperi neputința conducătorilor.