America’s Days: SUA, alături de R. Moldova nu doar prin vorbe, ci prin fapte

Statele Unite ale Americii au fost alături de Republica Moldova nu doar prin vorbe, ci prin fapte. Declarația a fost făcută de Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, care a participat vineri, 16 septembrie, la  deschiderea evenimentului „Zilele Americii”. 

Astfel, șefa Guvernului a vorbit despre despre relațiile diplomatice și cele de prietenie dintre SUA și Republica Moldova, ambele bazate pe un fundament solid al valorilor democratice și al dorinței R. Moldova de a fi parte a lumii libere.

Încă din primul an de independență, Statele Unite ale Americii ne-au fost alături nu doar prin vorbe, ci prin fapte. Prin proiectele sale, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a venit cu îmbunătățiri concrete și vizibile în viața a zeci și sute de comunități. Fie că vorbim de investiții în drumuri, fie prin intermediul centrelor educaționale și de creație, fie datorită sprijinului acordat digitalizării și inovării, partenerii noștri au contribuit la dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus Natalia Gavrița.

Premierul de la Chișinău  a mai adăugat că, în această perioadă de incertitudine, prietenia cu Statele Unite ale Americii constituie o ancoră de neprețuit. „Avem confirmarea că putem conta pe experiența și sprijinul guvernului și poporului american în restabilirea statului de drept, în consolidarea economiei și a antreprenoriatului, în creșterea calității serviciilor publice sau în întărirea securității”, a mai remarcat oficialul.

Menționăm că Zilele Americii se află la a doua ediție și marchează împlinirea a 30 de ani de parteneriat dintre Statele Unite și Republica Moldova. Caravana evenimentelor dedicate Zilelor Americii a fost lansată la Chișinău, urmând ca în perioada 17-25 septembrie, acestea să se desfășoare și la Căușeni, Cahul, Edineț, Bălți și Rezina.

Preluat: https://infoprut.ro/95376-americas-days-sua-alaturi-de-r-moldova-nu-doar-prin-vorbe-ci-prin-fapte.html

Lasă un răspuns