Vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, despre o eventuală implicare a regiunii transnistrene în războiul din Ucraina

Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, reiterează că nu există indicii care ar trăda o eventuală implicare a Republicii Moldova în războiul din Ucraina. El recunoaște că regiunea transnistreană reprezintă un pericol de escaladare a conflictului, însă, deocamdată, un astfel de scenariu este doar ipotetic. Oficialul spune că războiul din Ucraina a blocat complet formatul de negocieri 5+2, iar discuțiile cu liderii separatiști de la Tiraspol se rezumă acum doar la subiectele tehnice, transmite presa de la Chișinău.

Potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, deocamdată, nu există motive de îngrijorare privind o eventuală implicare a regiunii transnistrene în războiul din Ucraina. El mai adăugă că scenariul atragerii regiunii în conflict nu este agreat nici de cetățenii din regiune și nici de pretinsele autorități de la Tiraspol.

Un conflict care rămâne nesoluționat, într-o zonă atât de turbulentă, este un pericol. Totuși, pericolul ca aceste tensiuni să se răsfrângă imediat asupra noastră, să fim implicați în mod cert în acest conflict, este destul de mic. După începerea războiului din Ucraina, discuțiile cu partea transnistreană sunt legate strict de aspectele tehnice, subiectele politice nu sunt puse în dezbatere. Pentru că și formatul de negocieri politice 5+2 nu este acum funcțional. Discuțiile acum se referă la tranzit, importuri, electricitate, subiecte care interesează și o parte, și alta”, a spus Oleg Serebrian.

Vicepremierul recunoaște că există numeroase critici la adresa formatului de negocieri 5+2 și la adresa așa-zisei politici a pașilor mici. Totuși, acest format a menținut pacea în regiune și a asigurat evoluții pe unele aspecte sociale, spune Oleg Serebrian.

S-a considerat că fie din cauza OSCE, sau a altor participanți, formatul 5+2 este inadecvat. Mulți critică prezența Tiraspolului în format și spun că trebuie să se discute direct cu Moscova. Au existat și reproșuri la adresa OSCE, se spunea că OSCE trebuie substituit cu ONU. Dar avem atât de multe conflicte în lume în care ONU este implicată și de ani buni sunt misiuni de pacificare ONU și nu neapărat s-au rezolvat. Schimbarea mediatorului internațional nu este, neapărat, cheia reușitei. Cu toate criticile care-i sunt aduse acestui format de negocieri, în comparație cu celelalte conflicte din Abhazia, Osetia de Sud, Karabah, dosarul transnistrean a evoluat cu pași foarte mici, și multe lucruri s-au făcut potrivit”, a declarat oficialul de la Chișinău.

Formatul 5+2 include Chișinăul și Tiraspolul drept părți implicate în conflict. OSCE, Federația Rusă și Ucraina au statut de mediatori, iar Uniunea Europeană și SUA au statut de observatori.

Preluat: https://infoprut.ro/92033-vicepremierul-pentru-reintegrare-de-la-chisinau-despre-o-eventuala-implicare-a-regiunii-transnistrene-in-razboiul-din-ucraina.html

Lasă un răspuns