Semnal de alarmă: Republica Moldova ar putea rămâne fără gaze naturale

Republica Moldova riscă să rămână, chiar de mâine, fără gaze naturale. Astăzi este data limită de achitare către Gazprom a plății în avans pentru consumul din luna august. Moldovagaz nu a reușit însă să adune suma necesară, iar în aceste condiții, concernul rus poate închide robinetul în orice moment, transmite TVR Moldova

Conform contractului, Republica Moldova trebuie să achite în luna august avansul de 50 la sută pentru gazele naturale livrate de Gazprom. Este vorba despre aproximativ 18 milioane de dolari.

Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că astăzi a fost achitată doar datoria rămasă pentru consumul de gaze din luna iulie. Furnizorul din Republica Moldova i-a solicitat companiei Gazprom extinderea termenului de plată pentru august, dar nu a primit niciun răspuns.

Expertul economic Viorel Gîrbu susține că există riscuri clare ca Gazprom să sisteze livrările de gaze.„Pentru Gazprom, e un temei acest mesaj, această situație care se atestă în Republica Moldova, e un temei suficient pentru a sista livrările de gaze naturale dacă ar urma o logică economică. Dar evident, aici Gazprom nu este o societate economică pură. Gazprom este o unealtă pentru geopolitica Federației Ruse în regiune”, a explicat expertul economic.

La rândul său, Ion Muntean, expert în energetică de la Chișinău, crede că în cazul în care Gazprom va sista livrările, Republica Moldova va putea rezista cel mult o lună. „Avem o rezervă de gaze naturale care depășește 20 și ceva de milioane de metri cubi, ceea ce ar fi suficient pentru aproximativ o lună”, a punctat acesta.

În luna august, Republica Moldova achită 1458 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale, cu 478 de dolari mai mult față de iulie. Este cel mai mare preț plătit vreodată furnizorului rus.

Există cel puțin două motive pentru care Moldovagaz a ajuns în incapacitatea de a-și onora obligaţiunile de plată față de Gazprom. Unul, potrivit lui Vadim Ceban, ar fi că tariful de peste 22 de lei pentru un metru cub, aprobat la începutul acestei luni de ANRE, nu permite onorarea plăţilor către Gazprom. Cel de-al doilea este că peste 2000 de consumatori noncasnici nu au achitat facturile, iar datoriile acumulate se ridică la peste 75 de milioane de lei.

Săptămâna trecută, șeful Moldovagaz anunța că va cere intervenția Guvernului de la Chișinău pentru a putea achita datoriile istorice ale SA Termoelectrica în scopul acoperirii plăților restante către Gazprom. Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a exclus acest lucru și a declarat că Guvernul a venit deja în sprijinul Moldovagaz.

Noi nu luăm în calcul acest plan, ori Guvernul deja de mai multe ori a intervenit, inclusiv prin a oferi o vacanță la plata TVA. Din câte cunosc, Moldovagaz a făcut o solicitare către Gazprom referitor la oferirea unei amânări pentru plata, pentru luna august. Și cred că este corect ca să se aștepte răspunsul de la Gazprom”, a spus ministrul Infrastructurii de la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/94259-semnal-de-alarma-republica-moldova-ar-putea-ramane-fara-gaze-naturale.html

Lasă un răspuns