Secretarul de stat al DRRM, detalii despre numărul basarabenilor care sunt în așteptarea cetățeniei române

Un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut cetățenia României, iar alte 100 de mii de oameni sunt în proces de așteptare. Declarații în acest sens au fost făcute de Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. 

Potrivit oficialului de la București, Autoritatea Națională pentru Cetățenie procesează mii de dosare venite din partea basarabenilor dornici de a-și redobândi cetățenia română. Totuși, aceștia sunt nevoiți să aștepte luni bune pentru a obține avantajele cetățeniei române, întrucât numărul solicitărilor este extrem de mare.

„În jur de un milion de români din stânga Prutului și-au redobândit cetățenia. Ei sunt români, și în baza actelor demonstrează acest lucru. Mai sunt în lucru 100 de mii de dosare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Ritmul s-a accelerat în ultima perioadă. Timpul de așteptare este, în continuare, foarte mare și asta din cauza numărului foarte mare de cereri. Mă bucură că tot mai mulți români din stânga Prutului își doresc să-și redobândească cetățenia română”, a spus Adrian Dupu în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1.

Menționăm că procesul de redobândire a cetățeniei române poate dura câțiva ani. Mai mult, în luna aprilie o companie juridică din Republica Moldova a semnalat că zeci de mii de persoane, care au redobândit cetățenia română, așteaptă de un an să depună jurământul.

În acest sens, atunci a fost inițiată o petiție publică, adresată autoritățile din România, pentru asigurarea accesului cetățenilor din Republica Moldova în regim normal la serviciile consulare. Ulterior, MAE al României a răspuns la petiția respectivă, prezentând o serie de măsuri luate pentru soluționarea mai rapidă a cererilor venite din partea cetățenilor.

De asemenea, în luna aprilie, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a anunțat că în ianuarie – martie 2022, au fost soluționate, prin ordin, un număr de 15.399 cereri de cetățenie, față de 13.277 de cereri, pentru care a fost eliberat ordin în ultimul trimestru al anului 2021. Totodată, ANC își propune să crească numărul de dosare soluționate în al doilea trimestru al anului 2022.

Preluat: https://infoprut.ro/91542-secretarul-de-stat-al-drrm-detalii-despre-numarul-basarabenilor-care-sunt-in-asteptarea-cetateniei-romane.html

Lasă un răspuns