Primul magazin cu produse gratuite destinat refugiaţilor din Ucraina a fost deschis în Suceava. Conceptul este o noutate în România, iar ideea aparţine Universităţii „Ştefan cel Mare”. În magazin, refugiaţii stabiliţi temporar în zonă găsesc mâncare, articole de igienă sau îmbrăcăminte, potrivit TVR.
Magazinul este deschis la Observatorul Astronomic din Suceava. Orice refugiat poate veni aici şi să aleagă din sutele de haine, încălţări, jucării, conserve şi alte alimente neperisabile. Toate sunt oferite gratuit, în limita a 10 produse.
„Este foarte bun, pentru că sunt mulți care au plecat de acasă și nu au reușit să își ia nimic cu ei. Aici, măcar pot găsi ceva de strictă necesitate, pentru o zi sau două”, a declarat unul dintre refugiați.
Magazinul gratuit face parte din strategia de ajutorare a refugiaţilor pe care Universitatea din Suceava o aplică deja de o lună.
„Considerăm că pot veni individual să își aleagă ce au nevoie. De obicei, în cutii vin tot felul de lucruri, dar nu poți trimite la fiecare casă câte o mașină de ajutoare. Noi primim donații din țară și din străinătate, am livrat ajutoare către Ucraina, Cernăuți”, a subliniat prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian.
Magazinul este deschis sâmbăta şi duminica şi nu doar pentru refugiaţii ucraineni, ci şi pentru românii nevoiaşi.
Preluat: https://infoprut.ro/88417-primul-magazin-destinat-refugiatilor-din-ucraina-deschis-la-suceava.html