Primarul de Iași, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: Nu există două Românii, există o singură țară pe care avem datoria să o prețuim ~ InfoPrut

Primarul de Iași, Mihai Chirica, a transmis cele mai frumoase gânduri de apreciere tuturor românilor, de Ziua Românilor de Pretutindeni.

„Nu există două Românii, există o singură țară pe care avem datoria să o prețuim, să luptăm pentru viitorul ei, să o dorim întreagă, prosperă, liberă și respectate între națiunile lumii. Firul tricolor care leagă inimă cu inimă de român, de aproape și de departe, să vă ocrotească destinul și să vă aducă mereu, ACASĂ, acolo unde vă sunt rădăcinile, familiile, prietenii, valorile și tradițiile autentice și nemuritoare”, se arată în mesaj.

Edilul transmite recunoștință comunităților românești de pretutindeni care mențin vie esența poporului român și transmit, din generație în generație, credința și valorile morale ale identității naționale.

„Vă mulțumesc pentru că iubiți România și pentru că nu încetați să priviți mereu, cu încredere și speranță, la viitorul acestei țări care nu poate fi niciodată întreagă fără fiecare inimă care bate și simte românește”, mai subliniază Chirica.

Ziua românilor de pretutindeni este sărbătorită, începând din 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 30 mai în 2021.

Preluat: https://infoprut.ro/77185-primarul-de-iasi-mesaj-de-ziua-romanilor-de-pretutindeni-nu-exista-doua-romanii-exista-o-singura-tara-pe-care-avem-datoria-sa-o-pretuim.html

Lasă un răspuns