Maestrul Nicolae Botgros, în concert la Măgurele, Ilfov ~ InfoPrut

Maestrul Nicolae Botgros, Orchestra „Lăutarii”, dar și alți interpreți de muzică populară din R. Moldova și România, își dau întâlnire cu „Lupii lui Alex Calancea” pe scena din Piața Centrală a orașului Măgurele din județul Ilfov.

Concertul va avea loc vineri, 16 septembrie, începând cu ora 19,00.

„Cred că este un moment oportun pentru toți cei originari din R. Moldova și stabiliți în România, în special în zona municipiului București și Județul Ilfov, să ne dăm o întâlnire de suflet. Mulțumesc Consiliului Județean Ilfov, președinte Hubert Thuma, și Primăriei orașului Măgurele, primar Narcis Constantin, pentru susținere în organizarea acestui important eveniment! Ne vedem cu toții vineri, 16 septembrie 2022, în Piața Centrală a orașului Măgurele”, a scris pe Facebook Vadim Brănzaniuc, fostul pretor al sectorului Buiucani din Chișinău.

De asemenea, potrivit acestuia, pe parcursul zilei, mai multe vinării din R. Moldova vor organiza în Piața Centrală din Măgurele o expoziție de vinuri în scopul promovării produselor basarabene.

Preluat: https://infoprut.ro/95226-maestrul-nicolae-botgros-in-concert-la-magurele-ilfov.html

Lasă un răspuns