Doi tineri inventatori din Chișinău, diplome de onoare din partea președintelui R. Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acordat astăzi Diplome de Onoare pentru doi elevi din Chișinău, laureați ai unui concurs din SUA.

Este vorba despre Cosmin Ciorbă, elev în clasa a 11-a la Liceul „Ion Creangă”, și Andrei Copaci, elev în clasa a 12-a la Liceul „Prometeu-Prim” din Chișinău. Diplomele le-au fost oferite pentru locul III, cu care s-au întors recent de la „Regeneron ISEF”, un concurs internațional de științe și inginerie din SUA.

Tinerii inventatori din Republica Moldova au devenit laureați la categoria Robotică și Mașini Inteligente, pentru un proiect ce presupune schimbarea automată a bateriilor de alimentare a dronelor. Șefa statului a apreciat creativitatea și ingeniozitatea lor, și a menționat că, astfel, ei contribuie și la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.

Am vorbit cu Andrei și Cosmin despre școală, despre efortul făcut pentru a ajunge la acest premiu și despre planurile de viitor pe care le au. Le-am mulțumit pentru perseverență și i-am încurajat să nu piardă pasiunea pentru știință și inovații. Avem nevoie de minți creative și de idei inovatoare, pentru ca Moldova să devină mai modernă, mai eficientă și mai competitivă în lumea de azi a tehnologiilor”, a spus președintele Maia Sandu după întâlnirea cu cei doi elevi.

Preluat: https://infoprut.ro/90836-doi-tineri-inventatori-din-chisinau-diplome-de-onoare-din-partea-presedintelui-r-moldova.html

Lasă un răspuns