Constatarea unui candidat la prezidențiale: „Dacă vrem să facem parte din lumea liberă și prosperă, avem o poartă: unirea cu România”

Dacă vrem să facem parte din lumea liberă și prosperă, avem o poartă: unirea cu România. Declarația a fost făcută de candidatul Blocului Electoral Unirea, care a subliniat că, din păcate, unioniștii din Republica Moldova nu prea au capacitatea de a fi organizați. 

În context, sursa a mai adăugat că anume din dorința de unifica unioniștii a fost formată Mișcarea Politică Unirea, însă într-un final s-a adeverit că la alegerile prezidențiale o puzderie de candidați pe eșichierul de centru-dreapta, mulți dintre care unioniști. „Da, este greu și în Mișcarea Unirea, suntem cinci partide, durează până când luăm o decizie, dar procedăm democratic, lăsăm ca bunul simț să fie de fiecare dată. Însă nu vedem ca acest lucru să fie primit de oameni așa cum ne-am fi așteptat. Pentru că, da, la început era o presiune: Uniți-vă, unioniști, că altfel nu avem ce discuta cu voi. Ne-am unit și presiunea a dispărut, în condițiile în care totuși a mai rămas cineva care trebuia să adere, ca să fim toți unioniștii împreună. Dar mai sunt din mediul civic ș.a.m.d. Or, observăm că, chiar dacă noi am unit cinci partide în cadrul Mișcării Unirea, mai este al șaselea partid, care a rămas într-o parte și a spus noi așa rămânem, niciodată nu trecem împreună cu cei din Mișcarea Unirea. Și după aceea au apărut din mediul civic o serie de personalități și iată că astăzi suntem deja patru din partea curentului unionist care am depus actele la CEC: subsemnatul, Octavian Țîcu, dl Costaș și dl Oboroc. Cel puțin patru. Evident că asta arată neserios”, a declarat Chirtoacă pentru Europa Liberă.

Astfel, referindu-se la această dezbinare, liderul PL a specifica că „unioniștii luptă pentru unire, fiecare în parte fiind mulțumit că are în suflet tricolorul și idealul unirii în fața sa, pe care îl urmează. Dar capacitate de a fi organizați și corecți, inspirați în ceea ce face… cum se vede, mai este până acolo”.

Totodată,  Dorin Chirtoacă a menționat că Unirea se va înfăptui, în cel mai rău caz, în următorii 10, maxim 20 de ani. „Asta după previziunile cel mai pesimiste, dar mi-aș dori și în câțiva ani s-o putem face. Problema este că UE nu oferă extindere nimănui la ora actuală. Balcanii de Vest, atât. În rest, încoace, Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus, Armenia, din Parteneriatul Estic, suntem acceptați ca vecini, mai mult nu. Prin urmare, dacă vrem să facem parte din lumea liberă și prosperă, avem o poartă: unirea cu România”, a punctat candidatul Blocului Electoral Unirea.

Întrebat, dacă prin această poziție întărește convingerea lui Dodon, care zicea că R. Moldova nu are șanse la integrare europeană, liderul liberal a menționat că UE s-ar putea să-și revadă poziția.  „Dacă noi, în interior, ne-am dezvolta, am scăpa de Dodon, am avea o guvernare mai bună decât cea pe care am avut-o acum 10 ani, prin Alianța pentru Integrare Europeană, integră, corectă, care să ducă lucrurile într-o direcție sănătoasă, să avem dezvoltare, o absorbție coerentă a fondurilor europene, locuri de muncă, investiții ș.a.md, atunci UE își va revedea poziția. Asta va dura minimum 10 ani. Și trebuie să fie integrate la început acele țări din Balcanii de Vest. Dar problema este că noi nici de Dodon n-am scăpat, nici de rămășițele regimului Plahotniuc, dar visăm la zbor în cosmos european pentru noi. N-avem cum! Calea mai scurtă este unirea cu România”, a subliniat Chirtoacă.

În aceeași ordine de idei, sursa a mai explicat că, în prezent, independența Republicii Moldova este iluzorie. „Dodon spune că ne vom pierde independența unindu-ne cu România, dimpotrivă, noi ne vom consolida instituționalitatea, independența instituțiilor. Independență nu înseamnă un drapel, o stemă, un imn și o Constituție făcută cârpă, așa cum o face el și, respectiv, subordonare față de Rusia. Independența pe care o avem este iluzorie, noi suntem în continuare o provincie a Federației Ruse, o gubernie, și el tot mai adânc și mai adânc ne duce acolo, împreună cu Transnistria, cu care vor împreună să fraudeze alegerile. Independență înseamnă independența financiară a primarilor, independența instituțională și, respectiv, descentralizarea de competențe și atribuții a consiliilor raionale. Asta înseamnă mediu de afaceri concurențial, deschis, ca să-și poată consolida afacerile și crea locuri de muncă. Asta înseamnă cu adevărat independență. Nu slogane și, respectiv, vorbe goale”, a remarcat candidatul Blocului Electoral Unirea la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Preluat: https://infoprut.ro/67348-constatarea-unui-candidat-la-prezidentiale-daca-vrem-sa-facem-parte-din-lumea-libera-si-prospera-avem-o-poarta-unirea-cu-romania.html

Lasă un răspuns