Mănăstirea Pârveşti din județul Vaslui a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură, sesiunea martie 2022, anunţă Episcopia Huşilor.
Includerea aşezământului monastic în PNRR a fost posibilă datorită demersurilor efectuate de Eparhia Huşilor pentru restaurarea acestui edificiu.
„S-a reușit ca Mănăstirea Pârvești să fie singurul obiectiv turistic cu impact național din județul Vaslui, inclus în cele 12 rute culturale (ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiționale, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăților, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei, ruta satelor cu arhitectură tradițională)”, precizează Episcopia Huşilor.
Biserica de lemn a mănăstirii Pârveşti a fost ridicată între anii 1816-1820 pe locul unui locaș mai vechi, din 1666.
Biserica, realizată integral din lemn, este unică prin sistemul de boltire, tehnica construcției și armonia volumelor. Este construită din bârne de stejar prinse în „cheotoare dreaptă” pe temelie de piatră de râu și „tălpoaie” de lemn. Acoperișul este acoperit (învelit) cu șindrilă. Locașul păstrează icoane și mobilier de epocă din lemn de tei sculptat și pictat în tehnica ulei.
Trecerea timpului și intemperiile vremurilor au afectat însă grav sfântul locaș, bijuterie a artei populare sculptate în lemn. Fără o intervenție de restaurare totală, acest monument arhitectural de categoria A, de interes național, riscă să se năruiască, văduvind astfel patrimoniul de artă eclesiastică, relevant nu numai pentru județul Vaslui, ci și pentru întreaga țară.
Preluat: https://infoprut.ro/88968-manastirea-parvesti-din-judetul-vaslui-restaurata-cu-bani-europeni.html