AUR cere încheierea unui Acord privind protejarea limbii române în Ucraina ~ InfoPrut

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Afacerilor Externe de la București să facă demersuri imediate pe lângă partea ucraineană pentru semnarea unui Acord privind protejarea limbii române în Ucraina, în beneficiul celor peste 500.000 de etnici români care trăiesc acolo.

„Problemele cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina sunt multe – accesul la învăţământul în limba maternă, hărțuirea liderilor comunității românești, utilizarea oficială a limbii române în administrație și în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, mass-media în limba română, păstrarea identităţii religioase, limba română ca limbă de cult etc. – însă cea care poate fi soluționată imediat privește dreptul de a învăța în limba maternă. În intervenția video pe care președintele Zelenski o va avea în Parlamentul României, trebuie să facă referire la acest lucru”, a declarat președintele AUR, deputatul George Simion.

Și senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a subliniat importanța semnării unui acord bilateral între state, pentru protejarea dreptul la educație în limba maternă pentru etnicii români.

„Președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat recent disponibilitatea în acest sens, așa că Ministerul Afacerilor Externe de la București are datoria să avanseze cu discuțiile. După acest prim pas, următorul trebuie să fie încheierea unui Acord cuprinzător privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”, a adăugat acesta.

Alianța pentru Unirea Românilor reiterează poziția sa de condamnare a agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei și pledează pentru căutarea energică a unei soluții pe calea pașnică a dialogului și negocierilor între părți.

Preluat: https://infoprut.ro/88546-aur-cere-incheierea-unui-acord-privind-protejarea-limbii-romane-in-ucraina.html

Lasă un răspuns