Șeful serviciilor de informații militare franceze, demis pentru că nu a prezis invazia Rusiei în Ucraina

Șeful serviciilor de informații militare franceze, generalul Eric Vidaud, va fi demis după ce nu a reușit să prezică invazia Rusiei în Ucraina, informează BBC.

La șapte luni după ce a preluat acestă funcție, un raport arată că Vidaud a fost acuzat de „informații inadecvate” și „lipsa de stăpânire a subiectelor”.

SUA au apreciat corect că Rusia plănuia o invazie pe scară largă, în timp ce Franța a concluzionat că este puțin probabil.

Generalul Vidaud ar fi fost acuzat de lipsa unei analize corecte, a spus o sursă, citată de AFP.

Totuși, sursa militară a declarat agenției de presă AFP că sarcina lui era să furnizeze „informații militare privind operațiuni, nu acte premeditate”. Întrucât Vidaud a concluzionat că Rusia are mijloacele de a invada Ucraina, sursa a spus că „ceea ce s-a întâmplat îi dă dreptate”.

La începutul lunii martie, șeful forțelor armate franceze, generalul Thierry Burkhard, a recunoscut că informațiile franceze nu au fost la nivelul briefing-urilor din SUA sau Marea Britanie. „Americanii au spus că rușii vor ataca, au avut dreptate”, a declarat el pentru ziarul Le Monde.

„Serviciile noastre au crezut în schimb că costul cuceririi Ucrainei ar fi fost mult prea mare, iar rușii ar fi avut alte opțiuni” pentru a înlocui guvernul ucraineanului al lui Volodimir Zelenski, a adăugat el.

Interpretarea greșită de către Franța a informațiilor despre intențiile lui Putin a fost cu atât mai jenantă cu cât președintele Emmanuel Macron a vorbit regulat cu președintele Rusiei în zilele premergătoare invaziei din 24 februarie.

Profesorul Alexandre Papaemmanuel, specialist în informații, a declarat pentru AFP că este prea ușor să dai vina pe informațiile militare pentru eșec, care ar aparține de fapt întregii comunități de informații din Franța.

 » sursa: www.digi24.ro