Campania „România ajută Basarabia” continuă ~ InfoPrut

Episcopul de Bălţi, însoţit de protopopul de Balţi, a făcut o vizită în satele Ilenuţa, Obreja Veche şi Horeşti din raionul Făleşti. Cu această ocazie, PS Antonie a vizitat patru persoane cu deficienţe locomotorii cărora le-a dus în dar câte un scaun cu rotile şi o pungă cu produse alimentare, dăruite de un basarabean stabilit la București.

PS Antonie a subliniat că darul vine din partea doctorului Alexei Paluţă din Bucureşti, basarabean de origine, preşedintele Asociaţiei „Tighina” din Bucureşti, un mare filantrop, care este cunoscut în Basarabia pentru faptele sale de binefacere. Scaunele cu rotile au ajuns la Bălţi, prin implicarea lui Viorel Burlacu, cunoscut cântăreţ şi mare patriot, în cadrul campaniei „România ajută Basarabia”.

„Este multă suferinţă, dar având o inimă darnică reuşim să bucurăm semenii noştri care duc, în viaţa lor, o cruce foarte grea. Îi mulţumim domnului doctor Alexei Paluţă pentru dragostea sa de a ajuta semenii, îi dorim multă sănătate şi ajutor de la Domnul pentru alte fapte bune, aducătoare de bucurie şi speranţa”, a mai spus PS Antonie.

Aurica Ionel, asistent social din satul Ilenuţa, Ana Ivanov, asistent social din satul Obreja Veche şi părintele Mihail Nedelcu, parohul bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Horeşti, de asemenea, au mulţumit doctorului Paluţă pentru generozitate şi au menţionat că aceste daruri vor face viaţa mult mai uşoară persoanelor care au beneficiat de aceste scaune cu rotile.

Preluat: https://infoprut.ro/88510-campania-romania-ajuta-basarabia-continua.html

Lasă un răspuns