Voronin, numit ,,trădător” de un etnic rus: ,,La ce să ne mai așteptăm de la alianța cu socialiștii?”

Vladimir Voronin, unul dintre liderii Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, a fost numit „trădător” de un etnic rus, care a participat recent la o întâlnire electorală de la Orhei. 

Alegătorul s-a referit, în mod special, la alianța dintre comuniști și socialiști, subliniind că în trecut atât Voronin, cât și Dodon și-au aruncat replici acide.

Noi am văzut ce a fost atunci când dvs. ați fost la putere, la fel cum am văzut ce a fost atunci când Igor Dodon a fost în fruntea statului. Din păcate, am putut constata un nivel scăzut al sistemului medical și un nivel ridicat al corupției (…). Noi, rușii, vă spunem dvs. că ne-ați trădat, pentru că limba rusă așa și nu a mai devenit de stat. Ce a fost ieri și astăzi am văzut, acum ne interesează ce va fi mâine? La ce să ne așteptăm de la alianța cu socialiștii, dacă noi toți am văzut cum ați vorbit până acum despre Igor Dodon? Am văzut ce făcea Dodon cu Plahotniuc, cum dădeau și primeau pungi, cum a fost guvernarea și conducerea lor… Noi am văzut toate aceste lucruri. Cum considerați ce este această alianță, având în vedere că ați spus că niciodată nu vă veți alătura cu trădătorii, cu cei care au trădat patria, iar Dodon a spus anterior, în repetate rânduri, că important este ca dvs. să nu trădați oamenii? Acum cum considerați este Dodon un trădător? Și oare nu sunteți un trădător și dvs. după toate acestea? Și noi, cetățenii R. Moldova care nu vrem să plecăm de aici, la ce să ne așteptăm de la dvs.?”, a întrebat alegătorul, potrivit unui clip video publicat de agora.md.

În replică, comunistul Vladimir Voronin a menționat că toate acțiunile pe care Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor le va întreprinde atunci când va ajunge în Parlamentul de la Chișinău figurează în programul electoral, iar cât privește relațiile sale cu Igor Dodon, „noi am ajuns la un acord că interesele țării sunt mai presus”.

Amintim că, la începutul lunii mai, PSRM în frunte cu Igor Dodon și PCRM condus de Vladimir Voronin, au decis să participe la alegerile parlamentare anticipate din R. Moldova în cadrul unui bloc electoral.

Acordul dintre socialiști și comuniști a venit după o lungă perioadă în care liderii celor două formațiuni s-au jignit reciproc, inclusiv public. Vladimir Voronin l-a calificat în repetate rânduri președinte neconstituțional și „trădător” pe Igor Dodon, după ce acesta a părăsit PCRM. În replică, Dodon l-a numit pe Voronin „bătrânel mincinos”.

Preluat: https://infoprut.ro/78064-voronin-numit-tradator-de-un-etnic-rus-la-ce-sa-ne-mai-asteptam-de-la-alianta-cu-socialistii.html

Lasă un răspuns