UNICEF, dezinfectanți pentru școlile și grădinițele din Republica Moldova

Toate școlile și grădinițele din Republica Moldova vor primi, începând cu această săptămână, dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF cu sprijinul financiar din partea USAID.

Peste 68.000 de litri de săpun lichid, 454.000 de bucăți de săpun solid și peste 136.000 de litri de dezinfectant lichid pentru mâini vor fi livrate școlilor și grădinițelor din Republica Moldova.

În total, peste 2.600 de instituții de învățământ vor beneficia de aceste produse, care vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni. Produsele de igienă vor fi livrate în două tranșe. Circa o treime din întreaga cantitate a ajuns în școli și grădinițe până la 28 august, iar restul – până la finele lunii septembrie.

Prioritatea UNICEF este să ne asigurăm că fiecare copil are acces la educație de calitate. În perioada pandemiei de COVID-19, este de o importanță majoră limitarea expunerii copiilor la virus și asigurarea că școala este un spațiu sigur ”, a declarat Desiree Jongsma, reprezentantă UNICEF în R. Moldova.

La rândul său ministrul Igor Șarov a subliniat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării are ca deziderat în acțiunile sale asigurarea sănătății elevilor și cadrelor didactice în noul an de studii. „Exprim gratitudine partenerilor noștri UNICEF și USAID pentru suportul oferit instituțiilor de învățământ din republică prin asigurarea cu dezinfectanți și produse de igienă atât de necesare contextului în care ne aflăm”, a mai adăugat sursa. 

Donația este parte componentă a Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională și implementat de UNICEF Moldova. Proiectul face parte din asistența de 2,2 milioane de dolari oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în R. Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/66789-unicef-dezinfectanti-pentru-scolile-si-gradinitele-din-republica-moldova.html

Lasă un răspuns