Unde vor ajunge banii confiscați în Marea Britanie de la Luca Filat ~ InfoPrut

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher, au semnat un Memorandum de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Unit cu privire la returnarea fondurilor ilicite, confiscate de la Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat, prin ordinul instanțelor din Regatul Unit.  

Sursă foto: jurnalul.ro

Documentul prevede returnarea sumei confiscate, în valoare totală de 458.068 lire sterline, bani care vor fi utilizați pentru angajarea a peste 550 de asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe. Proiectul va fi gestionat de Agenția Națională Asistență Socială.

„Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul pe care ambasadorul Steven Fischer și Guvernul Marii Britanii l-au oferit Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Mijloacele vor fi folosite pentru a angaja asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe, pe lângă cei aproape 6 000 de asistenți personali care activează astăzi. Acesta este cu siguranță un pas înainte către îmbunătățirea nivelului de trai pentru persoanele vulnerabile”, a declarat ministrul Marcel Spatari.

Decizia de a utiliza fondurile confiscate în sprijinul persoanelor cu dizabilități a fost anunțată pentru prima dată în luna mai 2021, în cadrul unui briefing comun susținut, la Chișinău, de Maia Sandu și ministrul britanic pentru Vecinătatea Europeană, Wendy Morton.

Monitorizarea gestionării fondurilor returnate va fi asigurată de  Keystone Moldova, o organizație a societății civile, specializată în protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Preluat: https://infoprut.ro/81369-unde-vor-ajunge-banii-confiscati-in-marea-britanie-de-la-luca-filat.html

Lasă un răspuns