Un fost președinte al R. Moldova, scos de sub urmărire penală în dosarul privind „furtul miliardului”

Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova, împreună cu alți cinci acționari ai UNIBANK, au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”.

Acum un an, cei șase acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat.

În urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate.

În concret, ca urmare a multiplelor acțiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiți/bănuiți și martori, măsuri speciale de investigații, s-a constatat că în acțiunile învinuiților nu se regăsește elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material”, se arată într-un comunicat de presă.

Urmărirea penală în episodul privind acționariatul UNIBANK din ”FRAUDA BANCARĂ” continuă, iar Procuratura va informa, în limitele legii, despre evoluțiile acestora.

La finalizarea urmăririi penale pe acest episod, se va decide asupra responsabilității procurorilor care au urmărit ilegal persoanele, reabilitate acum în drepturi.

Preluat: https://infoprut.ro/67584-un-fost-presedinte-al-r-moldova-scos-de-sub-urmarire-penala-in-dosarul-privind-furtul-miliardului.html

Lasă un răspuns