Un deputat socialist așteaptă scuze de la ambasadorul României la Chișinău. Ce l-a supărat pe moldovenist

Declarațiile lui Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, cu privire la faptul că dacă ar putea „i-ar vaccina pe unii cetățeni ai R. Moldova contra moldovenismului primitiv”, l-au supărat foc pe Grigore Novac, deputat PSRM. Astfel, socialistul a venit cu o serie de atacuri nefondate la adresa diplomatului, menționând că așteaptă scuze de la Daniel Ioniță. 

Poporul moldovenesc este unul blajin de fire și recunoscător celor care ne ajută. Așa este corect și creștinește. Noi suntem recunoscători României pentru ajutoarele care ni le oferă, inclusiv recentele vaccinuri anti-COVID-19 pe care le-a donat țării noastre”, a spus socialistul.

El a mai adăugat că în ciuda acestui fapt, nu poate accepta „modul în care ne tratează unii de la București cu aere de superioritate și cu lipsă de respect față de moldoveni”.

Cu mare regret am constatat o atitudine de acest fel, deloc diplomatică, din partea Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță. Într-o emisiune TV, acesta și-a permis să lanseze ofense la adresa poporului nostru, pe care și-ar dori „să-l vaccineze împotriva moldovenismului primitiv”. Este o atitudine batjocuritoare la adresa moldovenilor, la adresa celor care doresc să păstreze statul Republica Moldova, pe care Ambasadorul român vrea să-l distrugă prin „vaccinare”. Astfel de afirmații provocatoare nu pot nicidecum să contribuie la întărirea bunelor relații de vecinătate între țările noastre. Republica Moldova și poporul moldovenesc cer respect, iar Daniel Ioniță ar trebui să vină cu scuzele de rigoare față de cele peste două milioane de cetățeni care se consideră moldoveni”, a mai insinuat Grigore Novac

Amintim că săptămâna trecută, ambasadorul Daniel Ioniță a declarat că România va fi alături de Republica Moldova pe toată perioada pandemiei, iar a treia tranșă de vaccinuri din lotul umanitar de 200 de mii de doze, va ajunge la Chișinău în scurt timp.

Fiind întrebat dacă în incinta Ambasadei sau a consulatelor din R. Moldova pot fi deschise centre de vaccinare, pentru ca deținătorii cetățeniei României să nu fie nevoiți să treacă granița pentru vaccinare, acesta a menționat că lucrul respectiv este imposibil. „Dar să știți, dacă aș putea deschide centre de vaccinare în ambasade, nicidecum nu i-aș vaccina pe cetățenii moldoveni contra COVID-ului, i-aș vaccina poate contra moldovenismului primitiv sau contra sentimentelor, pe care le au, la un moment dat, contra României, care sunt moștenite din perioada sovietică”, a mai punctat ambasadorul României la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/75807-un-deputat-socialist-asteapta-scuze-de-la-ambasadorul-romaniei-la-chisinau-ce-l-a-suparat-pe-moldovenist.html

Lasă un răspuns