Toate școlile și universitățile din R. Moldova trec la învățământ cu prezență fizică ~ InfoPrut

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică de la Chișinău a decis ca toate instituțiile de învățământ să reînceapă activitatea în regim obișnuit, cu prezență fizică. Noua decizie a intrat în vigoare din 1 martie.

Conform noii decizii, toate instituțiile de învățământ general, de învățământ profesional tehnic și superior din Republica Moldova vor activa în regim obișnuit, cu prezență fizică și cu respectarea măsurilor de siguranță. În același timp, unitățile de alimentație publică din localitățile unde se atestă cod portocaliu vor activa la capacitate maximă în spațiile exterioare și interioare, cu obligația ca toți clienții să prezinte certificatul COVID la intrare.

Comisia spune că această decizie a fost luată „în condițiile în care incidența cazurilor de infecție în săptămâna a opta a anului curent a înregistrat o scădere de 35 % comparativ cu săptămâna precedentă, iar mortalitatea s-a redus cu 36 %”.

Totodată, teatrele, cinematografele și sălile de concert din Chișinău vor activa la capacitatea maximă.

Preluat: https://infoprut.ro/87268-toate-scolile-si-universitatile-din-r-moldova-trec-la-invatamant-cu-prezenta-fizica.html

Lasă un răspuns