Secretariatul General al Guvernului României și Universitatea de Stat din Moldova, colaborare prin proiecte culturale și educative

Perspectivele colaborării dintre Secretariatul General al Guvernului României și Universitatea de Stat din Moldova prin proiecte culturale și educative comune, în vederea dezvoltării sistemului de învățământ superior, au fost discutate recent la București.

În acest sens, Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova și prorectorul Sergiu Corlat au avut o întrevedere cu Tiberiu Horațiu Gorun, Secretarul General al Guvernului României și cu Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Rectorul Igor Șarov a vorbit despre principalele priorități ale USM și anume: îmbunătățirea condițiilor fizice pentru spațiile de educație și cercetare; digitalizarea USM; promovarea internațională a universității; cooperarea cu mediul economic și social etc.

La rândul său, Tiberiu Horațiu Gorun, Secretarul General al Guvernului, și-a manifestat deschiderea privind colaborarea cu Universitatea de Stat din Moldova, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Menționăm că DRRM va finanța organizarea unei conferințe dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui romanist Eugen Coșeriu, unul din cei mai mari lingviști ai secolului XX și crearea unui Centru de informare a României, în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov și prorectorul pentru informatizare, Sergiu Corlat efectuează, în perioada  21-24 iulie, o vizită de lucru la București.

Preluat: https://infoprut.ro/79236-secretariatul-general-al-guvernului-romaniei-si-universitatea-de-stat-din-moldova-colaborare-prin-proiecte-culturale-si-educative.html

Lasă un răspuns