„SĂPTĂMÂNA MEMORIEI”, campanie lansată la Chișinău pentru comemorarea victimelor deportărilor staliniste și ale ocupației sovietice

Partidul Unității Naționale a anunțat lansarea campanie „SĂPTĂMÂNA MEMORIEI”, care se va desfășura în perioada 28 iunie – 6 iulie 2020, în mai multe localități din Republica Moldova. 

Lunile iunie-iulie sunt de un dramatism și o încărcătură simbolică deosebită în memoria colectivă și istorică românească. În acest interval de timp s-au derulat evenimente care au marcat definitiv soarta poporul român de pe ambele maluri ale Prutului, ele devenind în timp o placă turnantă a tragediei locuitorilor din Basarabia: 12-13 iunie 1941 – primul val al deportărilor staliniste; 22 iunie – 26 iulie 1941 – Operațiunea de eliberarea a Basarabiei de sub ocupația sovietică; 28 iunie 1940 – Ziua ocupației sovietice a Basarabiei; 5-6 iulie 1949 – cel de-al doilea val al deportărilor staliniste. Ocupația sovietică i-a marcat pe toți locuitorii Basarabiei în mod egal, indiferent de etnie și limba vorbită, iar comemorarea acestor evenimente tragice trebuie să ne unească pentru un viitor european”, a declarat Octavian Țîcu, președintele PUN.

În cadrul campanie „SĂPTĂMÂNA MEMORIEI” vor fi organizate o serie de manifestări de comemorare a celor 80 de ani de la ocuparea sovietică a Basarabiei, la 28 iunie 1940. Totodată, cetățenii Republicii Moldova, dar și a României vor putea posta istoriile familiilor lor, fotografii, înregistrări, documente și mărturii despre ocupația sovietică și deportările staliniste.

Mai multe detalii referitor la această campanie citiți aici.

Preluat: https://infoprut.ro/63525-saptamana-memoriei-campanie-lansata-la-chisinau-pentru-comemorarea-victimelor-deportarilor-staliniste-si-ale-ocupatiei-sovietice.html

Lasă un răspuns