Republica Moldova, în căutare de bani pentru a face față crizei generate de COVID-19

Republica Moldova va negocia cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei un Acord de împrumut în valoare de 70 de milioane de euro, pentru realizarea proiectului „Răspuns de Urgență la „COVID-19” şi Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii”.

Din partea R. Moldova, acest împrumut va fi negociat de o delegație guvernamentală condusă de Serghei Pușcuța, ministru al Finanțelor de la Chișinău.

Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului R. Moldova și-a dat, astăzi, avizul consultativ pentru hotărârea privind inițierea negocierilor asupra Acordului de împrumut, aceasta urmează să fie adoptată în plenul Legislativului de la Chișinău.

Proiectul „Răspuns de Urgență la „COVID-19” şi Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii” are două componente. Componenta „Sănătate”, în valoare de 40 de milioane de euro, este destinată procurării echipamentelor medicale și materialelor consumabile, dar și reabilitării și transformării unităților medicale.

Componenta „Suport pentru Întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în valoare de 30 de milioane de euro, prevede finanțarea capitalului circulant și necesităților de investiții ale întreprinderilor afectate de criză, pentru ca acestea să poată menține locurile de muncă.

Potrivit estimărilor făcute de Guvernul R. Moldova, resursele financiare din cadrul împrumutului vor acoperi cheltuieli legate de pandemia de COVID-19 în perioada bugetară 2020-2022.

Preluat: https://infoprut.ro/62690-republica-moldova-in-cautare-de-bani-pentru-a-face-fata-crizei-generate-de-covid-19.html

Lasă un răspuns