Reacția Chișinăului la amenințările ministrului rus de Externe

Republica Moldova respinge acuzațiile lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, care a insinuat recent că autoritățile de la Chișinău și-ar dori soluționarea conflictului transnistrean pe altă cale decât cea diplomatică.

Potrivit  Marianei Sarî, ofițerului de presă al Biroului Politici de Reintegrare, autoritățile de la Chișinău își doresc să soluționeze conflictul transnistrean „pe căi pașnice și politice, cu identificarea unei soluții durabile și atotcuprinzătoare, care să respecte caracterul unitar, suveran și teritorial indivizibil al Republicii Moldova, consolidând statalitatea, reconstituind spațiile unice și completând reformele structurale asumate pe întreg teritoriul statului”.

De asemenea, reprezentanta Biroului Politici de Reintegrare de la Chișinău, s-a referit și la declarația lui Lavrov privind intenția Rusiei de a face totul pentru a proteja interesele populației vorbitoare de limbă rusă din Republica Moldova.

În acest sens, sursa citată a explicat pentru presa de la Chișinău, că în Republica Moldova, inclusiv în raioanele de est, drepturile și libertățile vorbitorilor de limbă rusă nu sunt încălcate.  Mai mult, ofițerului de presă al Biroului Politici de Reintegrare a specificat că „în negocierile dintre Chișinău și Tiraspol limba de comunicare și de purtare a corespondenței este limba rusă”.

„În același timp, constatăm o limitare intenționată în regiunea transnistreană a drepturilor vorbitorilor de limbă română și a cetățenilor R. Moldova ce posedă acte de model național, care sunt calificați drept străini și le este interzisă exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale (libertatea de exprimare, libera circulație, educație în limba maternă, nediscriminarea pe criterii etnice și de naționalitate etc.). Din această perspectivă, valorile democratice și egalitatea în drepturi trebuie privită echitabil și bazat pe garanțiile dreptului constituțional și internațional” a comentat Mariana Sarî pentru deschide.md

Ofițerul de presă al Biroului Politici de Reintegrare a mai adăugat că în acest an au avut loc șase întrevederi de lucru între Chișinău și Tiraspol la nivel de reprezentanți politici și 12 ședințe ale grupurilor de lucru sectoriale .

Menționăm că reacția Biroului Politici de Reintegrare vine după ce anterior Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a acuzat autoritățile de la Chișinău că „judecând după declarațiile publice ale președintelui Sandu și ale echipei sale, acestea nu-și doresc un dialog direct cu Tiraspolul, aflându-se sub dictatura SUA și UE, eventual bazându-se pe soluționarea pe cale nediplomatică” a conflictului transnistrean.

Preluat: https://infoprut.ro/94650-reactia-chisinaului-la-amenintarile-ministrului-rus-de-externe.html

Lasă un răspuns