Primul satelit creat în Republica Moldova a fost plasat pe orbită

Nanosatelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a fost lansat, astăzi, cu succes pe orbită de către astronauții de la Stația Spațială Internațională (SSI).

La eveniment au participat premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița, rectorul UTM, Viorel Bostan, diplomați, reprezentanți ai Agenției Aerospațiale din Japonia (JAXA) și Oficiului Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale (UNOOSA).

După finalizarea cu succes a operațiunii, prim-ministrul Republicii Moldova a felicitat echipa UTM și a remarcat că evenimentul de astăzi, care este unul istoric, va aduce un șir de beneficii, atât domeniului științific, cât și cetățenilor.

Sunt mândră pentru realizarea dumneavoastră și efortul depus pe parcursul ultimelor 14 ani, ca să ajungem în acest moment, când un vis a devenit realitate. Explorarea spațiului cosmic aduce nenumărate beneficii oamenilor, economiei, științei, dar și instituțiilor statului. Discutăm cu reprezentanți ai companiilor internaționale despre posibilitatea utilizării datelor din satelit pentru evaluarea roadei sau consecințelor unor calamități naturale. Acest lucru va face politicile Guvernului mult mai precise și va aduce beneficii economiei”, a declarat Natalia Gavrilița.

De asemenea, șefa Executivului s-a adresat copiilor, prezenți în sală, și i-a îndemnat să-și urmeze visele și să aibă încredere în instituțiile de învățământ din Republica Moldova. Totodată, ea a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău vor continua să investească în domeniul educației și științei.

La rândul său, rectorul UTM, Viorel Bostan, a venit cu mulțumiri pentru echipa de specialiști, care a muncit la proiectarea, testarea și lansarea satelitului în cadrul Proiectului internațional „KiboCUBE”, realizat cu sprijinul Agenției Aerospațiale din Japonia. De asemenea, inginerii din R. Moldova au primit asistență și expertiză din partea colegilor din România, Bulgaria și alte state ale UE.

Acum 14 ani, a apărut ideea de a lansa un program de satelit, pentru ca să putem explora spațiul cosmic, dar și atrage cât mai mulți tineri în domeniul tehnologiilor inginerești. Am făcut 2 încercări de a aplica la Programul „KiboCube”, din a treia ne-a reușit. Acum, putem spune cu certitudine că Republica Moldova știe să construiască sateliți”, a spus Viorel Bostan.

Prezent la eveniment, ambasadorul Japoniei la Chișinău, Katayama Yoshihiro, a specificat că astăzi „Republica Moldova a lansat nu numai un satelit, dar și o speranță pentru viitor”. În acest sens, diplomatul a reconfirmat susținerea statului japonez pentru proiectele de inovare și cercetare ale Republicii Moldova.

Satelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost lansat în spațiu pe 15 iulie, fiind transportat la Stația Spațială Internațională cu o rachetă a Companiei SpaceX. Cheltuielile au fost acoperite prin intermediul Programului internațional KiboCUBE, câștigat de UTM.

Preluat: https://infoprut.ro/93895-primul-satelit-creat-in-republica-moldova-a-fost-plasat-pe-orbita.html

Lasă un răspuns