Primele concerte în aer liber, cu păstarea distanțării sociale ~ InfoPrut

În România, viața socială își revine pas cu pas la normalitate. Orașele mari au început să organizeze primele evenimente în aer liber în condiții de distanțare fizică. Vineri, Delia a suținut un concert cu participarea a 500 de spectatori, iar în următoarele zile urmând ca evenimente asemănătoare să aibă loc și în alte orașe din România.

Pe durata întregului weekend, Delia a cântat pentru sute de spectatori care au urmărit-o cuminți așezați pe iarbă, separați de cercuri trasate special pentru a respecta regulile de distanțare fizică.

Concerte în aer liber urmează să aibă loc și în alte orașe din România, după ce autoritățile au permis evenimentele publice cu maximum 500 de spectatori. Cvartetul de coarde „Augustin Bena” şi Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba au susținut, duminică şi astăzi, două concerte în aer liber, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, acestea fiind primele evenimente culturale cu public organizate în oraş după declanşarea pandemiei COVID-19.

De asemenea, Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” relansează reprezentaţiile la scenă deschisă începând de sâmbătă seară, cu o serie de spectacole prezentate în aer liber, în parc, pe platoul din faţa instituţiei de cultură din Constanţa. Pentru început, se doreşte ca spectacolele să fie prezentate săptămânal, sâmbăta şi duminica, de la ora 20,00 pe platoul din faţa teatrului, urmând ca astfel de evenimente să fie organizate până pe data de 31 august 2020.

Preluat: https://infoprut.ro/63225-primele-concerte-in-aer-liber-cu-pastarea-distantarii-sociale.html

Lasă un răspuns