Președinții României și R. Moldova, mesaj după trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a II-a ~ InfoPrut

Președintele României și cel al Republicii Moldova au transmis mesaje de condoleanțe după aflarea veștii plecării la cele veșnice a Reginei Elisabeta a II-a.

„Împărtășesc tristețea națiunii britanice – și a lumii – la trecerea din viață a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Serviciul ei remarcabil de-a lungul vieții, conducerea inspiratoare și dedicarea pentru pace au definit generațiile. Gândurile mele sunt cu alături Familia regală și oamenii din Marea Britanie”, a transmis Maia Sandu.

Și președintele României, Klaus Iohannis, a transmis condoleanțe Familiei Regale, subliniind că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a modelat istoria modernă şi reprezintă un simbol al loialităţii.

„Sincere condoleanţe la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. Domnia Majestăţii Sale, care s-a întins pe parcursul a 7 decenii, a modelat istoria modernă şi reprezintă un simbol excepţional al loialităţii şi al angajamentului faţă de serviciul public”, scrie Klaus Iohannis, pe Twitter.

Palatul Buckingham a anunțat ieri, 8 septembrie că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la castelul Balmoral din Scoția. Suverana împlinise 96 de ani la 21 aprilie, iar în februarie 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie.

Preluat: https://infoprut.ro/95032-presedintii-romaniei-si-r-moldova-mesaj-dupa-trecerea-la-cele-vesnice-a-reginei-elisabeta-a-ii-a.html

Lasă un răspuns