Președintele Maia Sandu, la raport în fața cetățenilor R. Moldova

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, și-a prezentat vineri, 2 aprilie 2021, raportul de activitate la 100 de zile de la preluarea mandatului.

Conform documentului, în perioada respectivă, instituția prezidențială s-a concertat pe trei priorități: ieșirea din criza sanitară și economică, acțiuni anti-corupție și scoaterea din izolare internațională a Republicii Moldova.

Chiar dacă atribuțiile Președintelui sunt limitate, în doar trei luni am reușit să redeschidem și să intensificăm cooperarea cu cei mai importanți parteneri internaționali, să obținem un sprijin imens pentru Republica Moldova, să aducem ajutor financiar și umanitar semnificativ, să pornim procesul de vaccinare și să generăm un proces de curățare a instituțiilor statului de corupție”, se arată în raport.

Raportul conține pe lângă cele trei priorități și 44 de acțiuni îndeplinite în această perioadă „pentru a aduce Președinția în slujba oamenilor și pentru a scoate țara din criză, din izolare și din corupție”. Între acestea se numără obținerea mai multor loturi de vaccinuri donate de România, dar și prin intermediul Platformei Covax, întâlniri de rang înalt și discuții purtate de președintele Maia Sandu cu mai mulți șefi de state și lideri europeni, dar și sesizarea adresată Curții Constituționale, în vederea constatării circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului.

Astfel, șeful statului a mai remarcat că este nevoie de multă muncă și de eforturi conjugate din partea mai multor instituții pentru a realiza modernizarea Republicii Moldova – de un guvern stabil și profesionist, de o majoritate de deputați responsabili, de o procuratură funcțională și de instituții de drept eficiente și independente.

Varianta integrală a raportului de activitate poate fi consultată aici.

Preluat: https://infoprut.ro/75481-presedintele-maia-sandu-la-raport-in-fata-cetatenilor-r-moldova.html

Lasă un răspuns