Polițiștii din R. Moldova, instruiți cu sprijinul UE

Polițiștii din Republica Moldova își vor aprofunda cunoștințele privind aplicarea legii și abordarea infracțiunilor motivate de ură în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Consiliul Europei.

Astăzi, 15 februarie 2021, proiectul regional „Consolidarea accesului la justiție pentru victimele discriminării, infracțiunilor motivate de ură și discursurilor de instigare la ură în țările Parteneriatului Estic”, a lansat primul ciclu de instruiri pentru pregătirea formatorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Instruirea formatorilor în rândul angajaților IGP este prima inițiativă de acest tip și se va desfășura pe parcursul a două luni. Astfel, 16 polițiști din Republica Moldova își vor aprofunda cunoștințele privind aplicarea în practică a conceptelor legate de drepturile omului și egalitate, care îi va ajuta să practice o abordare respectuoasă față de diferitele grupuri sociale cu care intră în contact. După acest curs, participanții vor desfășura instruiri la nivel local pentru alți polițiști.

William Massolin, șeful Biroului de la Chișinău al Consiliului Europei, a subliniat, în cadrul evenimentului de lansare, că domeniul anti-discriminare este o prioritate cheie pentru Consiliul Europei, care va susține în continuare prin intermediul proiectului, autoritățile publice în aplicarea principiilor non-discriminare în practica zilnică. „În această privință, lucrul ofițerilor de Poliție este extrem de important, așa cum aceștia au mandat atât pentru asigurarea ordinii publice, cât și pentru apărarea victimelor. Programul trainingului este adaptat la necesitățile participanților și răspunde recomandărilor făcute în 2018 pentru Republica Moldova de către Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței a Consiliului Europei, în partea ce ține de formare pentru aplicarea legislației anti-discriminare, discursuri instigatoare la ură și crime motivate de prejudecată”, a subliniat sursa.

Totodată Magdalena Mueller-uri, șefa Secției Operațiuni din cadrul Delegației UE în Republica Moldova, a accentuat că polițiștii din R. Moldova sunt deseori primii respondenți la cazurile crimelor motivate de prejudecată, a discursurilor instigatoare la ură și discriminare. „UE recunoaște rolul lor important și responsabilitățile și oferă suport pentru activități relevante de formare în acest sector. Această formare de formatori în cadrul Parteneriatului UE-CoE pentru Buna Guvernare, pavează calea pentru formarea sustenabilă a forțelor de poliție, pe egalitate și nediscriminare”, a mai punctat oficialul

La rândul său, Marin Maxian, șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, a salutat susținerea Consiliului Europei prin intermediul proiectului, în eforturile de dezvoltare a capacităților instituționale pentru identificarea și abordarea infracțiunilor motivate de ură și prejudecată în Republica Moldova. 

Proiectul regional „Consolidarea accesului la justiție pentru victimele discriminării, infracțiunilor motivate de ură și discursurilor de instigare la ură în țările Parteneriatului Estic” se derulează între 1 februarie 2019 și 31 decembrie 2021, fiind implementat în cadrul programului Parteneriatul pentru Buna Guvernare, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat și implementat de Consiliul Europei.

Preluat: https://infoprut.ro/73700-politistii-din-r-moldova-instruiti-cu-sprijinul-ue.html

Lasă un răspuns