Pe străzile din Chișinău și Bălți urmează să ajungă troleibuze moderne ~ InfoPrut

Circa 80 de troleibuze şi microbuze vechi din municipiile Chişinău şi Bălţi urmează să fie înlocuite, în cadrul primei etape a Programului pentru Transport Public Curat, finanțat de UE. Bugetul primei etape este de aproximativ 19,1 milioane de dolari.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului precizează că proiectul este axat pe susţinerea implementării serviciilor moderne conexe transportului public, și anume prin utilizarea combustibililor curaţi – gaz natural comprimat şi gaz petrolier lichefiat, dar şi a energiei generate de resurse regenerabile, relatează IPN. Astfel, vor fi reduse emisiile de gaze cu efect de seră şi poluarea aerului în centrele urbane din R. Moldova.

„2/3 din mijloacele de transport vechi sunt de tip diesel – ceea ce în ţările Uniunii Europene deja este interzis şi sunt scoase din uz. Reamintim că aspiraţiile Republicii Moldova sunt de a implementa obiectivele Pactului Verde European, ce prevăd promovarea valorilor dezvoltării economice în armonie cu mediul, a principiilor verzi în toate sectoarele, a transportului public durabil şi a economiei circulare”, a menţionat secretarul de stat al ministerului, Dorin Andros.

Pentru etapa a doua se examinează derularea a două scenarii. În primul scenariu se analizează oferirea a 735 de vehicule urbane şi suburbane noi, cu o valoare de circa 150 de milioane de dolari, iar în scenariul doi  sunt studiate posibilităţile de oferire a circa 2.500 de vehicule urbane, suburbane şi inter-urbane, cu un cost investiţional de aproximativ 500 de milioane de dolari.

Programul pentru Transport Public Curat va fi implementat de MADRM şi Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu susţinerea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Activitatea este finanţată în cadrul programului Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment).

Preluat: https://infoprut.ro/73365-pe-strazile-din-chisinau-si-balti-urmeaza-sa-ajunga-troleibuze-moderne.html

Lasă un răspuns