Pas spre crearea spațiului digital comun între R. Moldova și România

Autoritățile de la Chișinău și București au făcut astăzi un pas important spre un spațiu digital comun prin crearea Comisiei mixte responsabile de implementarea Memorandumului de înțelegere în domeniul transformării digitale dintre Republica Moldova și România. 

Declarația de constituire a comisiei respective a fost semnată, la Chișinău, de către Iurie Țurcanu, vicepremierul pentru Digitalizare al Republicii Moldova și Sebastian Ioan Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României.

Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, cei doi oficiali și-au exprimat angajamentul de colaborare și sprijin reciproc pentru impulsionarea cooperării bilaterale, efectuarea schimbului de experiență,  mobilizarea resurselor tehnice, financiare și umane în vederea dezvoltării spațiului digital comun între Republica Moldova și România.

Prin crearea Comisiei mixte interguvernamentale în domeniul transformării digitale, transmitem un mesaj clar cetățenilor și autorităților de nivel național, regional și internațional, precum și comunității de afaceri și TIC din stânga și din dreapta Prutului că acest spațiu digital comun între Chișinău și București ne va propulsa către un nou nivel administrativ și economic”, a declarat Iurie Țurcanu, vicepremierul pentru Digitalizare de la Chișinău.

La rândul său, Sebastian loan Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării de la București, a recunoscut că Republica Moldova este mult mai avansată ca România și multe state ale UE în adoptarea noilor tehnologii.

Unirea digitală înseamnă șansa dezvoltării. Digitalizarea înseamnă conectarea oamenilor la oportunități. R. Moldova, prin eforturile pe care le-a făcut, este cu mulți pași înaintea multor state din UE inclusiv înaintea României. Guvernul de la Chișinău a înțeles că modernizarea, dezvoltarea se fac prin adoptarea unor noi tehnologii și acest lucru vrem să-l facem si noi. Podurile peste Prut, autostrăzile nu trebuie sa fie doar din beton, ele se pot face mai ușor, mai repede și mai eficient la nivel digital. (…) Mulțumesc pentru această oportunitate de a vă urma exemplul, de a adopta bunele practici, de a ne lăsa inspirați de ceea ce dvs. ați făcut și faceți în tot acest timp. În această zi istorică, noi nu uităm trecutul, dar privim spre viitor. Asta înseamnă că prin această comisie avem așteptări foarte înalte de la ceea ce urmează sa se întâmple”, a declarat ministrul de la București.

Respectiva comisie mixtă este formată din reprezentanți ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării de la București, ai Autorității pentru Digitalizarea României și Directoratului Național de Securitate Cibernetică din România, precum și din reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale de profil din Republica Moldova, între care Agenția de Guvernare Electronică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

Comisia va avea misiunea să implementeze Memorandumul de înțelegere în domeniul transformării digitale, document semnat în cadrul ședinței comune a Guvernelor Republicii Moldova și României, la 11 februarie 2022.

Aceasta se va axa pe implementarea proiectelor și inițiativelor comune, dezvoltarea investițiilor în sectorul tehnologiei informațiilor, elaborarea soluțiilor digitale inovative în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, etc.

Președinția Comisiei mixte este exercitată de fiecare parte prin rotație timp de 6 luni, iar primul președinte al Comisiei a fost desemnat Octavian Oprea, vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României, urmând ca peste jumătate de an să fie ales președinte din componența delegației R. Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/91846-pas-spre-crearea-spatiului-digital-comun-intre-r-moldova-si-romania.html

Lasă un răspuns