Parlamentar de la Chișinău, despre refuzul CNA de a-l cercetat pe Dodon pentru corupere de alegători: O reacție de parodie, care atestă o complicitate sau o neglijență

Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova nu a constatat fapte ce ar duce la inițierea unor investigații de ordin contravențional sau penal în „acțiunile de corupere a alegătorilor de către președintele Igor Dodon, care în cadrul unor vizite în UTA Găgăuzia a oferit niște sume importante de bani unor cetățeni”.

Anunțul a fost făcut de Igor Munteanu, deputat PPDA, care susține că a primit un „răspuns sec și ambiguu de la CNA” la solicitarea Comisiei de Control al Finanțelor Publice cu privire la acțiunile de corupere a alegătorilor, comise de actualul șef de stat în cadrul unor vizite în UTA Găgăuzia din 7-10 iulie 2020.

Potrivit parlamentarului, scrisoarea pe care a primit-o astăzi este semnată de Vadim Cojocaru, director adjunct CNA și ilustrează cum acest organism „a devenit complice la blocarea unor investigații necesare pe subiectul corupției politice”. „Informez cetățenii interesați că la 15.07.2020 am sesizat printr-un demers al Comisiei de Control al Finanțelor Publice (CFP-4, nr.253) două autorități ale statului: CNA și ANI, stabilirea faptului din ce fonduri bănești, Igor Dodon a achitat sume importante de bani unor cetățeni din Comrat în cadrul vizitei sale. Surse informate din Comrat, agenții de știri și chiar site-ul oficial al executivului din UTAG conține informații concludente în această privință, pe care le-am anexat demersului CFP. Conform acestor surse, Președintele Igor Dodon a transmis 17 plicuri cu câte 15.000 de lei unor cetățeni, gospodăriile cărora au fost inundate, în sumă de 250.000 de lei. În aceste condiții, în temeiul competenței prevăzute de Regulamentul Parlamentului, (art.27, alin 1-3) am cerut investigarea legalității oricăror acțiuni în acest caz pentru că șeful statului nu are competența de a transmite ajutoare bănești din nume personal, iar folosirea unor resurse nedeclarate, ridică bănuieli rezonabile despre bunuri și conturi ilicite”, a explicat Igor Munteanu.

Însă, menționează parlamentarul, în loc de a investiga faptele expuse pe larg în scrisoarea CFP, „un carierist al CNA îmi răspunde astăzi „că nu a constatat fapte ce ar duce la inițierea unor investigații de ordin contravențional sau penal”, și că „a sistat examinarea faptelor descrise în demers”. Oare numai traseismul înseamnă corupție politică în viziunea CNA, iar banii dați cu dărnicie din surse nedeclarate de liderul PSRM înseamnă altceva?”, se întreabă Igor Munteanu.

În opinia deputatului, toți trebuie să fie egali în fața legii. „Pentru că această reacție de parodie a unor oficiali care ar trebui să țină la reputația lor profesională atestă o complicitate sau o neglijență în exercitarea atribuțiilor și competențelor funcționale în cadrul CNA, am cerut astăzi, conform atribuțiilor stabilite în art.8 alin 3 din legea procuraturii nr.3/2016 verificarea legalității deciziilor CNA la demersul comisiei parlamentare. Voi cere și ANI să ajungă la o concluzie asupra demersului analogic pe care l-am făcut în luna iulie”, a mai punctat Munteanu.

Amintim că Autoritatea Națională de Integritate a conexat sesizarea pe subiectul transmiterii unor importante sume bănești mai multor cetățeni din orașul Comrat din numele lui Igor Dodon, care a fost depusă de parlamentarul Igor Munteanu, la dosarul de control al averii și intereselor personale ale președintelui R. Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/68110-parlamentar-de-la-chisinau-despre-refuzul-cna-de-a-l-cercetat-pe-dodon-pentru-corupere-de-alegatori-o-reactie-de-parodie-care-atesta-o-complicitate-sau-o-neglijenta.html

Lasă un răspuns