O universitate de la Chișinău, membră a unei rețele instituționale de universități din capitalele Europei

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a devenit, pe 30 iunie 2022, membră a Rețelei instituționale de Universități din Capitalele Europei – UNICA.

Asambleea Generală a UNICA a aprobat unanim candidatura USM pentru a deveni membru cu drepturi depline al acestei importante și prestigioase organizații. Aceasta este singura instituție de învățământ superior din Republica Moldova, care se bucură de respectivul statut.

Astfel, USM devine partener egal al marilor centre universitare ale capitalelor europene, obținând dreptul de voce la masa de discuții, în care participă deopotrivă Imperial Coledge din Londra, Universitatea din București, Universitatea din Viena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea din Amsterdam, Freie Universität Berlin, Universitatea din Helsinki, Universitatea Sapienza etc.

Evenimentul este cu atât mai semnificativ pentru USM și Republica Moldova cu cât tot la 30 iunie s-a aprobat Documentul de misiune și viziune a UNICA ce se angajează să acționeze ca un catalizator pentru dezvoltarea, integrarea și cooperarea universităților membre din toată Europa”, se mai arată într-un comunicat de presă.

UNICA este o Rețea instituțională de Universități din Capitalele Europei. A fost fondată în anul 1990, iar în prezent este alcătuită din 51 de universități din 37 de capitale ale Europei, combinând peste 180.000 de personal universitar și 2.000.000 de studenți.

Preluat: https://infoprut.ro/92479-o-universitate-de-la-chisinau-membra-a-unei-retele-institutionale-de-universitati-din-capitalele-europei.html

Lasă un răspuns