Mitropolia Moldovei reia Paștile Blajinilor. Ce recomandă legat de mesele copioase în cimitire și consumul de alcool

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a decis să sărbătorească Paștile Blajinilor pe 6 ,7 și 8 iunie, chiar dacă în republică zilnic se înregistrează sute de cazuri noi de COVID-19.

Totuși sursa informează că anul acesta sărbătoarea va fi marcată fără aglomerări în jurul mormintelor, fără mese copioase în cimitire, dar cu mască și cu respectarea distanței sociale.

În aceste zile vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor sanitare actuale, slujbe de pomenire în toate catedralele, bisericile, mănăstirile și cimitirele din țară, iar clopotele bisericilor vor fi trase în memoria celor adormiți. Tradiția se va respecta si anul acesta, însă toate activitățile de omagiere vor fi restrânse. Astfel, ținând cont de recomandările autorităților civile, pentru a evita orice situații neplăcute și din respectul pentru semenii noștri, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove vine cu următoarele recomandări:

  1. În primul rând, îndemnăm pe toți participanții la slujbe să țină cont de sfaturile autorităților și să respecte măsurile de siguranță și de protecție recomandate. Persoanele care s-au întors din străinătate, se află în perioada de carantină, prezintă careva simptome, sau fac parte din grupul sporit de risc, sunt rugați să se abțină de la participarea lor fizică la sfintele slujbe și să sporească în rugăciune la casele lor, aprinzând o lumânare și făcând gesturi de caritate în amintirea celor apropiați.
  2. Îndemnăm, credincioșii să evite aglomerările tradiționale din jurul mormintelor și să respecte distanța sanitară.
  3. De asemenea, venim cu rugămintea ca și-n acest an creștinii să se abțină de la organizarea meselor copioase în cimitire și consumul de băuturi alcoolice. Întâlnirile dintre rude și celelalte tradiții legate de această zi, vor fi săvârșite într-un cerc restrâns de oameni și în mod privat”, se precizează într-un comunicat de presă al Mitropoliei.

De cealaltă parte epidemiologii atenționează că scenariul potrivit căruia R. Moldova ar putea înregistra săptămânal, până la finele lunii iunie curent, peste 1 000 de cazuri de infecție este destul de „real” și depinde de comportamentul populației.

Doar astăzi, au fost confirmate alte 171 cazuri noi de infectare cu noul Coronavirus. Astfel, în Republica Moldova, bilanţul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 7896 cazuri.

Amintim că Paștile Blajinilor este sărbătorit în mod tradițional în R. Moldova la o săptămână după Paști, când credincioșii își pomenesc rudele trecute la Domnul, merg la cimitir și aduc cu ei, ouă roșii, cozonac. Însă, anul acesta, la începutul lunii aprilie, Mitropolia Moldovei a amânat celebrarea sărbătorii Paștele Blajinilor pentru datele de 6, 7 și 8 iunie, în ajunul Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii). Decizia respectivă a fost luată conform recomandărilor în condiţiile stării de urgenţă emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

Preluat: https://infoprut.ro/62829-mitropolia-moldovei-reia-pastile-blajinilor-ce-recomanda-legat-de-mesele-copioase-in-cimitire-si-consumul-de-alcool.html

Lasă un răspuns