Ministrul de Externe al României: Rusia, provocarea strategică a momentului pentru NATO și Occident

Gestionarea relațiilor cu Federația Rusă constituie o provocare strategică, mai actuală ca niciodată. Declarația a fost făcută de Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, aflat într-o vizită oficială la Roma. 

Astfel, șeful diplomației române a punctat, în cadrul unui interviu pentru cotidianului italian la Repubblica, că relațiile UE și NATO cu Federația Rusă traversează o perioadă complicată pe fondul unui deficit de încredere accentuat. „Vizita la Moscova a lui Josep Borrell a demonstrat, alături de alte provocări recente, lipsa reală de interes din partea Moscovei pentru un dialog pragmatic, principial și onest. Este important să nu uităm nici ceea ce a generat starea actuală: situația din estul Ucrainei și anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. Întreaga Vecinătate Estică traversează o perioadă de tensiuni intra-statale și interstatale. Atmosfera este foarte tensionată, mai ales pe fondul acțiunilor de militarizare pe axa Marea Baltică – Marea Neagră. Peninsula Crimeea a fost transformată într-o platformă de proiecție a forței ruse până în Estul Mediteranei și în Orientul Mijlociu. Din aceste considerente, relațiile cu Rusia depind, în principal, de asumarea și respectarea de către aceasta a angajamentelor internaționale și implicarea de o manieră constructivă în soluționarea conflictelor din Vecinătatea Estică. Relații durabile și predictibile se pot edifica doar prin respect ferm al normelor de drept internațional, prin respect reciproc ca parteneri egali. În fața unor amenințări complexe trebuie să ne demonstrăm unitatea și solidaritatea și să conștientizăm că împreună vom fi mai puternici. Altfel, comunitatea noastră de valori și securitate va fi afectată”, a mai menționat Bogdan Aurescu.

Remarcile ministrului de Externe de la București vin și în contextul în care Rusia și China au desfășurat campanii de discreditare a eforturilor occidentale și europene de combatere a pandemiei de COVID-19, Italia fiind una dintre aceste ținte.

Amintim că Bogdan Aurescu a efectuat miercuri, 7 aprilie 2021, o vizită oficială în Italia, la invitația ministrului italian al afacerilor externe și cooperării internaționale, Luigi Di Maio. 

Preluat: https://infoprut.ro/75640-ministrul-de-externe-al-romaniei-rusia-provocarea-strategica-a-momentului-pentru-nato-si-occident.html

Lasă un răspuns