Ministrul de Externe al României: Planul de redresare economică pentru R. Moldova, o dovadă a solidarității Uniunii Europene

Planul de redresare economică pentru Republica Moldova este o „dovadă solidă” a solidarității Uniunii Europene cu cetățenii acestui stat. Declarația a fost făcută de Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României. 

Salut anunțul Comisiei Europene privind Planul de redresare economică pentru Republica Moldova. Acesta este un gest de susţinere faţă de reformele din R. Moldova, un pas important pentru redresarea socio-economică pe termen lung şi o dovadă solidă a solidarității UE cu cetăţenii Republicii Moldova”, a menționat Bogdan Aurescu pe Twitter.

Reacția vine după ce astăzi, Comisia Europeană a aprobat un plan de relansare economică pentru Republica Moldova în valoare de 600 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară, subvenții și investiții.

Planul respectiv stabilește un program de intervenții și investiții, ce va fi realizat în perioada 2021-2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile financiare internaționale, prin intermediul Echipei Europa și cu participarea investitorilor privați.

Preluat: https://infoprut.ro/77304-ministrul-de-externe-al-romaniei-planul-de-redresare-economica-pentru-r-moldova-o-dovada-a-solidaritatii-uniunii-europene.html

Lasă un răspuns