Ministrul de Externe al României, despre munițiile rusești depozitate în regiunea transnistreană: Distrugerea lor trebuie să fie o temă de preocupare

România sprijină negocierile în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean și este în „contact direct și frecvent” cu autoritățile Republicii Moldova în vederea soluționării problemei transnistrene. Declarații în acest sens au fost făcute de Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București. 

„Din punctul de vedere al României, formatul „5+2” este singurul format care reprezintă cadrul pentru o discuție serioasă de găsit o soluție pentru acest conflict, iar poziția pe care o cunoașteți a României este aceea că orice soluție trebuie să aibă în vedere o reunificare a Republicii Moldova în granițele sale internațional recunoscute și, foarte important, fără afectarea vectorului său european, a orientării sale europene. Din acest punct de vedere, noi sprijinim, evident, formatul „5+2”, iar prin intermediul Uniunii Europene, care participă la format, suntem și noi conectați la ceea ce se întâmplă în acest format; suntem în contact direct și frecvent cu colegii de la Chișinău pe acest subiect, discutăm despre diverse aspecte ale soluționării dosarului transnistrean și sperăm să vedem evoluții pozitive pe acest subiect”, a declarat Bogdan Aurescu în cadrul unui interviu pentru Digi.24.

De asemenea, ministrul de Externe al României a vorbit și despre subiectul evacuării sau distrugerii munițiilor rusești stocate în depozitele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

„În ceea ce privește chestiunea evacuării sau distrugerii munițiilor care sunt depozitate la Cobasna, asta este o chestiune abordată în afara formatului „5+2”, nu face parte efectiv din setul de chestiuni care se discută acolo, dar reamintesc faptul că este o chestiune în atenția OSCE-ului. Există, deja, inclusiv un fond, cu contribuții financiare, dedicat pentru acest efort de distrugere a munițiilor de acolo. Într-adevăr, acest aspect este blocat, în acest moment, și nu am văzut evoluții în ultima perioadă. (…) Este o temă care preocupă mai ales Ucraina și, bineînțeles, și Republica Moldova, asta este de la sine înțeles, pentru că o eventuală – nu aș folosi termenul de catastrofă, dar o explozie care să afecteze acel depozit cu muniție veche poate să aibă consecințe destul de serioase. Trebuie evitată o astfel de situație. Din punctul acesta de vedere, distrugerea acestor muniții trebuie să fie o temă de preocupare”, a subliniat ministrul Bogdan Aurescu.

Amintim că pe teritoriul Republicii Moldova, în satul Cobasna din regiunea transnistreană, există cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est, construit în 1940. Acolo se păstrează munițiile fostei Armate a 14-a, dar și o parte din armamentul, evacuat în anii `90 de armata sovietică, din fosta RDG și Cehoslovacia. La începutul anilor 2000, circa 20 de mii de tone de muniție au fost retrase și utilizate, astfel se estimează că aproximativ aceeași cantitate mai este încă depozitată la Cobasna.

Preluat: https://infoprut.ro/84263-ministrul-de-externe-al-romaniei-despre-munitiile-rusesti-depozitate-in-regiunea-transnistreana-distrugerea-lor-trebuie-sa-fie-o-tema-de-preocupare.html

Lasă un răspuns