Ministrul de Externe al României cere Ucrainei să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, a cerut Ucrainei să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei întrevederi pe care șeful diplomației române a avut-o astăzi cu Dmitro Kuleba, omologul său ucrainean, în marja Forumului de Diplomație de la Antalya. 

Cei doi miniștri de externe au evaluat stadiul implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a președinților României și Ucrainei din 12 mai, precum și în urma consultărilor celor doi șefi ai diplomațiilor din 23 aprilie de la București, când ministrul ucrainean a participat împreună cu omologul georgian la reuniunea extinsă a Trilateralei România-Polonia-Turcia găzduită de ministrul Aurescu.

Bogdan Aurescu a pus accent pe necesitatea „identificării cât mai curând de soluții durabile pentru drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina”.

Ministrul de Externe de la București a mai subliniat necesitatea reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învățământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părții ucrainene pentru finalizarea formalităților necesare cât mai curând.

De asemenea, Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.

Cei doi miniștri de externe au mai discutat și despre demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înființarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odessa și, respectiv a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmației.

Preluat: https://infoprut.ro/77947-ministrul-de-externe-al-romaniei-cere-ucrainei-sa-recunoasca-oficial-inexistenta-limbii-moldovenesti.html

Lasă un răspuns