Miniștrii de Interne de la București și Chișinău, foaie de parcurs pentru implementarea proiectelor comune finanțate de România și UE

Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne de la Chișinău, a avut o întrevedere cu omologul său de la București, Nicolae Lucian Bode, în cadrul unei vizite efectuate în România. 

Astfel, interlocutorii au analizat situația în ceea ce privește siguranța și securitate în statele care au frontieră comună cu războiul și au discutat despre pregătirea scenariilor de lucru comune, în eventualitatea agravării situației în zona de conflict și posibilitatea unui nou val de refugiați.

Totodată, cei doi miniștri de interne au stabilit o foaie de parcurs pentru implementarea proiectelor comune, atât cu finanțarea din partea României, cât și din partea UE. La fel, a fost stabilit un plan comun de activități de conștientizare în rândul membrilor Consiliului UE a riscurilor cu privire la permisivitatea frontierelor, dat fiind faptul că Republica Moldova este singurul stat european care nu este membru al UE și care are granițe cu războiul”, se arată într-un comunicat de presă al MAI de la Chișinău.

De asemenea, la București, ministrul Ana Revenco și echipa sa au efectuat o vizită de lucru la Serviciul de Telecomunicații Speciale al României, unde au discutat despre importanța comunicațiilor și tehnologiilor de ultimă oră în asigurarea ecosistemului de Securitate integrat european. Delegația MAI de la Chișinău a vizitat și centrul cyber al STS – un reper pentru multe dintre instituțiile europene de profil.

Preluat: https://infoprut.ro/90805-ministrii-de-interne-de-la-bucuresti-si-chisinau-foaie-de-parcurs-pentru-implementarea-proiectelor-comune-finantate-de-romania-si-ue.html

Lasă un răspuns