Minciuna separatiștilor de la Tiraspol despre vaccinul donat de România

Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol, a mințit cu nerușinarea populația din stânga Nistrului, declarând că cele peste 1800 de doze de vaccin AstraZeneca, care urmează să ajungă în regiunea transnistreană sunt „un ajutor umanitar din partea Organizației Mondiale a Sănătății”. Însă, în realitate, acestea fac parte din cele 21.600 de doze de vaccin donate de România. 

„Săptămâna viitoare așteptăm ca în republică să ajungă 1810 doze de vaccin AstraZeneca. Este vorba de un ajutor umanitar din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Îi vom vaccina în primul rând pe doritorii din sistemul medical, pe profesori, militari și pensionari”, a anunțat Vadim Krasnoselski pe Telegram.

Mai mult, potrivit liderului separatist de la Tiraspol în regiunea transnistreană ar urma să ajungă și câteva zeci de mii de doze de vaccin rusesc.

„În ceea ce privește vaccinul rus Sputnik V, există acorduri cu referire la livrarea gratuită a 30.000 de doze la început și în viitor – alte 40.000. Transnistria este gata să cumpere vaccinul, dar în acest moment Federația Rusă are anumite angajamente de livrare a vaccinului și cererea depășește posibilitatea de fabricație”, a mai adăugat Krasnoselski.

Amintim că recent, atât președintele Maia Sandu, cât și Ministerul Sănătății de la Chișinău au informat că din cele 21.600 de doze donate de România Republicii Moldova,1800 vor ajunge în regiunea transnistreană.

S-a întâmplat după ce la 27 februarie 2021, în Republica Moldova a ajuns primul lot de vaccin anti-COVID-19 oferit de România, care face parte din cele 200.000 de doze promise la sfârșitul anului trecut de președintele Klaus Iohannis.

Preluat: https://infoprut.ro/74317-minciuna-separatistilor-de-la-tiraspol-despre-vaccinul-donat-de-romania.html

Lasă un răspuns