Măsuri de protecție și siguranță pentru conducta de gaz Ungheni – Chișinău

Pe traseul Ungheni – Chișinău vor fi amplasate mai multe conducte de gaze de presiune înaltă a sistemului de transport de gaze naturale a Republicii Moldova: „Conducta de interconectare a Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale din România cu Sistemul de Transport de Gaze din Republica Moldova”. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău. 

Respectiv, pentru asigurarea condițiilor de exploatare și excluderea posibilității de deteriorare a conductelor de gaze, care se află în jurisdicția municipiului Chișinău, sunt stabilite zone de siguranță a conductelor de transport de gaze naturale, ce reprezintă loturi de teren limitate de linii, amplasate la o anumită distanță de la axa conductei de gaze de pe ambele părți.

Zona de protecție a conductei de gaze este zona ce reprezintă loturi de teren limitate de linii amplasate la distanța de 20 m de la axa conductei de gaze de ambele părți, pentru a asigura accesul operatorului conductei în vederea exploatării, întreținerii și monitorizării curente, inclusiv realizarea intervențiilor în regim de urgență.

„În zonele de siguranță, inclusiv în zonele de protecție a conductei de gaze naturale, se interzic orice tip de activități, care ar putea influenta exploatarea normală a conductei de gaze sau provoca daune, inclusiv:

1.    mutarea, acoperirea, deteriorarea pilonilor de identificare a amplasării conductei de gaze naturale, a posturilor de control și măsurare;

2.    efectuarea oricăror lucrări de construcții și montare, chiar și a celor cu caracter provizoriu, cu excepția celor aferente conductelor/instalațiilor respective;

3.    plantarea arborilor, arbuștilor și viilor la o distanță mai mică de 3 metri de la axa conductei, din fiecare parte;

4.    efectuarea lucrărilor agricole de afânare a solului la o adâncime mai mare de 0,5 m;

5.    pătrunderea pe teritoriul obiectelor sau deschiderea trapelor, portiței și ușii punctelor nedeservite de amplificarea legăturii prin cablu, boxelor de blocare ale sistemelor de telemecanică, îngrădirilor ansamblurilor armăturii liniare, stațiilor de radio-releu, stațiilor de protecție catodică și de drenaj, căminelor traseelor liniare și de control, altor instalații liniare, clădiri și construcții aferente” etc, se arată în comunicat de presă.

Mai multe detalii referitor la regulamentul stabilit de autoritățile de la Chișinău aflați aici.

Preluat: https://infoprut.ro/66017-masuri-de-protectie-si-siguranta-pentru-conducta-de-gaz-ungheni-chisinau.html

Lasă un răspuns