Lucrări de construcție la frontiera Sculeni, în cadrul proiectului comun România-R. Moldova ~ InfoPrut

La punctul de trecere a frontierei Sculeni au început lucrările de construcție. În acest sens, Poliția de Frontieră solicită călătorilor să opteze și pentru alte puncte de trecere a frontierei cu România.

Astăzi, 3 iunie, un grup de angajați ai Poliției de Frontieră a mers în vizită la PTF Sculeni, unde în comun cu funcționarii vamali au analizat repetat posibilitățile de gestionare eficientă a fluxului de călători și mijloace de transport.

Ca urmare, soluția optimală rămâne a fi redirecționarea traficului prin alte puncte de trecere a frontierei: Leușeni-Albița, Giurgiulești-Galați, Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți-Prut, Cahul-Oancea.

„Pe întreaga perioadă a desfășurării lucrărilor de construcție contăm mult pe înțelegerea și răbdarea fiecărui călător”, menționează Poliția de Frontieră.

În cadrul proiectului „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România – Moldova, respectiv birourile vamale Albița – Leușeni, Sculeni – Sculeni și Giurgiulești – Giurgiulești”, vor fi realizate următoarele activități:

  •  modernizarea și reabilitarea clădirii administrative; Construirea unor noi pavilioane și copertine;
  • extinderea numărului pistelor de control de la opt la 14. Astfel, cele opt piste de control existente în prezent vor fi reabilitate, iar alte șase piste vor fi construite de la zero;
  • reabilitarea căilor de acces și a drumurilor;
  • construirea platformei de scanare și a peretelui de protecție pentru scanerul mobil;
  • construirea sistemului paratrăsnet, sistemului de aprovizionare cu gaze lichefiat, stațiilor de purificare a apelor uzate și a apelor pluviale:
  • modernizarea și reabilitarea sistemului de iluminare exterioară, precum și a sistemului de marcaj și semnalizare.

Termenul de executare a lucrărilor este 28 mai 2023.

Preluat: https://infoprut.ro/91386-lucrari-de-constructie-la-frontiera-sculeni-in-cadrul-proiectului-comun-romania-r-moldova.html

Lasă un răspuns