Limba rusă, adusă pe ușa din dos în Parlament. Proiectul controversat al Partidului ȘOR

Deputații Partidului Socialiștilor și cei din Partidul „Șor” au votat astăzi în cadrul Comisiei Juridice a Parlamentului de la Chișinău, un proiect care impune traducerea în limba rusă a actelor emise de Biroul Permanent.

Proiectul, înaintat de un grup de deputați ai fracțiunii „Partidului ȘOR”, presupune „introducerea unor prevederi în Regulamentul Parlamentului, potrivit cărora proiectele hotărârilor și deciziilor Biroului Permanent se prezintă în limba de stat, cu traducere în limba rusă”.

Autorii susțin că implementarea proiectului respectiv nu presupune cheltuieli de la bugetul de stat, întrucât „Secretariatul Parlamentului deja realizează traduceri în limba rusă prin intermediul traducătorilor autorizați în acest sens”.

Dinu Plîngău, deputatul Platformei DA, a fost unicul membru din Comisie care a votat împotriva proiectului controversat. „Platforma DA este unicul partid care a contestat toate proiectele neconstituționale ale PSRM. Astăzi, Șor și PSRM în cadrul Comisiei Juridice au votat un proiect care impune traducerea actelor emise de Biroul Permanent în limba rusă. Eu am fost unicul deputat din Comisie care a votat împotrivă”, a anunțat Dinu Plîngău.

Proiectul respectiv urmează a fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentului de la Chișinău, în lectura întâia.

Amintim că 21 ianuarie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

S-a întâmplat după ce pe 16 decembrie 2020, deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte Partidul Șor, au aprobat un proiect de lege înaintat de PSRM, care prevede acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică limbii ruse și folosirea acesteia pe teritoriul R. Moldova la același nivel cu limba română.

Preluat: https://infoprut.ro/73458-limba-rusa-adusa-pe-usa-din-dos-in-parlament-proiectul-controversat-al-partidului-sor.html

Lasă un răspuns