La Sfântu Gheorghe va apărea un manual despre istoria românilor din sud-estul Transilvaniei ~ InfoPrut

Un volum despre istoria, cultura şi civilizaţia românilor din sud-estul Transilvaniei va apărea la Sfântu Gheorghe, potrivit Agerpres. Manualul va răspunde unei necesități locale ca urmare a situației din cele două județe, a declarat directorul științific al Centrului European, dr. Ioan Lăcătușu.

„Dorim ca acest volum de sinteză privind istoria românilor să fie publicat într-un tiraj suficient de mare ca să îl putem da şcolilor din cele două judeţe şi să poată fi folosit ca manual alternativ de istorie locală (…) Istoria românilor din cele două judeţe este puţin cunoscută şi este foarte puţin la ora actuală predată în şcolile din judeţele noastre”, a declarat directorul Centrului.

Volumul este editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” pe baza unor lucrări de doctorat realizate în ultimii 25 de ani şi va putea fi folosit ca manual alternativ de istorie locală.

Volumul, aflat în pregătire, va apărea în cursul anului viitor, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României.

„Venim cu acest proiect în întâmpinarea unei necesităţi (…) De câţiva ani de zile în şcolile cu predare în limba maghiară există un manual de istorie a secuilor şi, iată, aflăm că recent a apărut în limba română istoria ilustrată a secuilor, în condiţii grafice deosebite, care este, practic, varianta în limba română a celei în limba maghiară. Proiectul nostru nu vine ca o contrapondere, ci răspunde unei necesităţi”, a mai spus dr. Ioan Lăcătuşu.

Coordonatorul proiectului este prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane Gheorghe Şincai din Târgu Mureş, institut care funcţionează în subordinea Academiei Române.

Preluat: https://infoprut.ro/66186-la-sfantu-gheorghe-va-aparea-un-manual-despre-istoria-romanilor-din-sud-estul-transilvaniei.html

Lasă un răspuns