La Iași ar putea fi construit un poligon de instruire comună a pompierilor și salvatorilor din România și R. Moldova ~ InfoPrut

Inspectoratele Generale pentru Situații de Urgență ale MAI de pe ambele maluri ale Prutului au desfășurat, în perioada 9-10 iunie, cea de-a zecea ședință a Comitetului Director în cadrul Proiectului Transfrontalier SMURD-2, derulat în baza Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 al Uniunii Europene.

În cadrul evenimentului s-a pus în discuție oportunitatea construcției poligonului de instruire la Iași unde pe baza acestuia pompierii și salvatorii vor avea instruiri comune.

Totodată, membrii comitetului au pus în discuție orarul activităților planificate pentru ultimele luni și s-au abordat problemele şi riscurile identificate, care pot periclita realizarea obiectivelor stabilite în termen, precum și măsurile întreprinse pentru rezolvarea acestora.

De asemenea, membrii comitetului au menționat că elaborarea planului de acțiuni comune în situații de urgență între IGSU din Republica Moldova și IGSU România este la moment la etapa de finalizare.

La eveniment au participat și reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în realizarea proiectului printre care Inspectoratul General de Aviaţie al MAI România, Ministerul Sănătăţii din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Iaşi, România, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Institutul de Medicină Urgentă din Republica Moldova.

Proiectul transfrontalier SMURD-2 este finanțat de Uniunea Europeană cu un buget în valoare de peste 10 milioane de euro.

Preluat: https://infoprut.ro/91666-la-iasi-ar-putea-fi-construit-un-poligon-de-instruire-comuna-a-pompierilor-si-salvatorilor-din-romania-si-r-moldova.html

Lasă un răspuns